Scumpiri mici, dar dese, la carburanți în ultimele zile. Care sunt prețurile azi

10 10. 2022
benzinarie petrom

Stația Petrom de pe Șoseaua Virtuții din București, monitorizată de noi în acest an, afișa pe 10 octombrie 2022, în aplicația Petrom, un preț al benzinei standard de 7,14 lei/litru, în timp ce prețul motorinei standard este de 8,53 lei/litrul.

Prețurile reale pe care le plătiți la pompă sunt cu 50 de bani mai mici însă, adică 6,64 lei pe litru la benzină și 8,03 lei pe litru la motorină.

Așadar, față de ziua de sâmbătă, prețul a crescut marginal, cu doi bani pe litru azi, la ambele sortimente de carburanți. Atunci însă, compania crescuse din nou prețurile, tot așa, marginal, cu doi bani pe litru la fiecare sortiment de carburant. Aceste două scumpiri “mici” vin după ce vineri, întrerupând un șir de ieftiniri semnificative, Petrom a majorat prețurile cu patru bani la benzina standard și cu opt bani la motorina standard.

Prețurile de la pompă sunt influențate în special de cotațiile produselor petroliere, care depind de prețul țițeiului, de cursul de schimb leu-dolar, dar și de factorii zonali, de exemplu în zona noastră este deficit de motorină, și nu trebuie uitat că și Ucraina “înghite” cantități mari de motorină, care sunt în totalitate importate, pentru că în țară nu mai funcționează nicio rafinărie.

Cotațiile carburanților au crescut semnificativ în ultimele zile, cu 180 de dolari pe tonă la motorină în nici o săptămână. Astfel, vineri, cotațiile Platt’s Med, de referință pentru zona noastră, erau la 1.161 de dolari pe tonă pentru motorină și 896 de dolari pe tonă pentru motorină.

Pe de altă parte, în România a fost extinsă perioada de valabilitate a reducerii voluntare de 50 de bani pe litru, la pompă – 25 de bani efortul statului, 25 de bani efortul companiei – până la sfârșitul anului.  Guvernul a luat decizia la finalul lunii trecute, când măsura, luată cu începe de la 1 iulie, expira.

Potrivit datelor Petrom de la jumătatea anului, cererea națională de carburanți s-a redus în trimestrul al doilea cu 2%, după ce în primul trimestru crescuse cu 7%.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, cu  o rețea de 561 de stații de distribuție, dintre care 401 Petrom și 160 OMV.

Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care 5,9 milioane de tone motorină, dintre care doar circa două treimi se produce în cele trei rafinării din țară, restul se importă.