Scurgerile din gazoductele Nord Stream, cauzate de „explozii puternice” – poliţia daneză

O anchetă preliminară asupra avariilor la cele două gazoducte Nord Stream în zona economică exclusivă daneză a Mării Baltice arată că scurgerile au fost cauzate de 'explozii puternice', a anunţat poliţia din Copenhaga, într-un comunicat emis marţi, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 18 oct. 2022, 12:11
Scurgerile din gazoductele Nord Stream, cauzate de

Investigaţii suplimentare cu privire la avarierea gazoductelor Nord Stream 1 şi 2 în zona economică exclusivă daneză vor fi conduse în comun de poliţia din Copenhaga şi Serviciul danez de securitate şi informaţii.

‘Este încă prea devreme pentru a spune ceva despre cadrul în care cooperarea internaţională cu, de exemplu, Suedia şi Germania se va desfăşura, întrucât depinde de câţiva actori’, a indicat poliţia din Copenhaga.

Descoperirile autorităţilor daneze par similare celor ale procurorilor suedezi, care au declarat că alte două avarii în gazoductele Nord Stream 1 şi 2, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică, par de asemenea că au fost cauzate de explozii şi că acest caz este investigat ca sabotaj major.

Te-ar mai putea interesa și
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, aproape triple față de acum cinci ani
SUA își face loc mai bine pe piața locală a cărnii de vită. Importurile indirecte au crescut la 2,7 milioane de dolari, ...
SUA a exportat anul tercut în România, direct și indirect, alimente în valoare de 184,4 milioane de dolari, din care 60% au venit în țară indirect, prin diverse huburi europene. Achizițiile......
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri vine
PPC vinde baterii de stocare a energiei în rate celor care sunt deja prosumatori și asigură și montajul. Cu ce prețuri ...
PPC Energie are o ofertă, deocamdată limitată, prin care vinde prosumatorilor baterii, cu plata în rate, potrivit datelor ...
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, ...
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...