Scutul anti-rachetă de la Deveselu: lucrările vor fi gata în lunile septembrie-octombrie
‘Împreună cu cadrele responsabile din MApN am efectuat o vizită la baza de la Deveselu că am dorit să văd stadiul executării lucrărilor, mai ales a celor care sunt în responsabilitatea ministerului nostru. Am vizitat şi baza sistemului antirachetă. Lucrările sunt în grafic, se apropie de finalizare, practic, în lunile septembrie-octombrie se finalizează toate lucrările, astfel încât, termenele pe care le-am stabilit cu partenerul american să fie respectate’, a spus ministrul Apărării.
Mircea Duşa a ţinut să precizeze că la Deveselu au fost finalizate până în prezent lucrările la infrastructura comunei, autoritatea locală realizând deja staţia de epurare cu banii alocaţi de către Guvernul României.
‘În acelaşi timp, Guvernul a alocat bani şi pentru extinderea reţelei de apă potabilă din zonă unde va funcţiona sistemul antirachetă şi în comuna Deveselu şi pot să vă spun că s-a finalizat staţia de epurare de către autoritatea locală din banii de la bugetul de stat. Sunt realizate premisele pentru operaţionalizarea conform graficului a sistemului antirachetă de la Deveselu’, a conchis ministrul Mircea Duşa.
La 3 mai 2011, preşedintele României a anunţat public decizia CSAT privind aprobarea amplasării la Unitatea militară Deveselu, în judeţul Olt, a componentelor din România ale sistemului de apărare antirachetă. La 13 septembrie 2011, ministrul Afacerilor Externe al României şi secretarul de stat al SUA au semnat, la Washington, Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea în România a sistemului SUA de apărare împotriva rachetelor balistice.
Documentul a fost ratificat de Parlamentul României prin Legea nr. 290/ 2011, care a intrat în vigoare la 23 decembrie 2011.
La 28 octombrie 2013 au început lucrările principale de construcţie la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei militare Deveselu, iar la 29 iulie 2014 a fost finalizat cadrul de implementare a Acordului (14 Aranjamente de Implementare/amendamente la Aranjamentele de Implementare).