Se caută români în străinătate. Cele mai multe joburi disponibile sunt în Malta, Cehia și Germania

Angajatorii din Spaţiul Economic European anunţă, prin intermediul reţelei Eures România, 360 de locuri de muncă vacante, cele mai multe în Malta şi Republică Cehă şi cele mai puţine în Spania, Franţa şi Danemarca, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), citata de Mediafax. 
Economica.net - vin, 01 mai 2015, 12:19
Se caută români în străinătate. Cele mai multe joburi disponibile sunt în Malta, Cehia și Germania

Potrivit ANOFM, cele mai multe locuri de muncă vacante sunt în Malta (105), 30 de montatori oţel, două de ingineri navali/ingineri mecanici diesel, 20 muncitori în construcţii, 30 sudori, trei macaragii şi câte 10 de barmani şi personal de curăţenie în hoteluri.

Alte 76 de locuri de muncă sunt în Republica Cehă: 50 lucrători în producţie, 15 şlefuitori, pilitori, 10 lucrători în prelucrarea lemnului şi un analist suport software, iar în Germania sunt vacante 68 locuri de muncă: 50 asistenţi medicali generalişti, un ospătar, un bucătar, 15 factori poştali şi un mecanic echipamente pneumatice şi hidraulice.

Angajatorii din Suedia au anunţat 45 locuri de muncă vacante, 20 de femei de serviciu, 10 mecanici auto, 15 vopsitori auto, cei din Olanda 29 de posturi: 20 culegători de căpşuni, câte două de operator chimist, strungari, sudor MIG/MAG şi câte unul de tehnician mecanic-operator NDT, operator CNC şi sudor TIG.

În Marea Britanie sunt anunţate 23 de locuri de muncă – 20 pentru îngrijitori persoane şi câte unul pentru îngrijitor persoane la domiciliu, infirmier şi asistent medical generalist.

Câte cinci posturi vacante sunt în Norvegia (două de bucătari preparate indiene, un profesor asociat / profesor asistent în electronică/automatizare/cibernetică, un specialist în departamentul reţele şi un doctorand în simulare de proces şi tehnologii de învăţare) şi în Polonia (testeri jocuri de localizare).

Un angajator din Spania caută doi operatori în industria artei grafice la maşini de etichetare (cu adeziv), în Danemarca se caută un medic specialist în patologie chirurgicală, iar în Franţa un dezvoltator PLM.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând portalul EURES naţional, www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde consilierul EURES îi poate îndruma.

Te-ar mai putea interesa și
Criză Rusia – Exporturile de gaze lichefiate au scăzut cu 4,4% în primele şase luni din 2025
Criză Rusia – Exporturile de gaze lichefiate au scăzut cu 4,4% în primele şase luni din 2025
Exporturile Rusiei de gaze naturale lichefiate (GNL) au scăzut în ritm anual cu 4,4% în primul semestru din 2025, la 15,2 milioane tone metrice, arată datele preliminare publicate de LSEG, pe......
Pagubă uriașă în urma incendiului la depozitul LPP, care deține Sinsay, Reserved și Mohito. Livrările comenzilor, întârziate
Pagubă uriașă în urma incendiului la depozitul LPP, care deține Sinsay, Reserved și Mohito. Livrările comenzilor, ...
Un incendiu puternic a izbucnit duminică după-amiază, 29 iunie, la unul dintre depozitele din parcul logistic CTPark Bucharest ...
Rezolvăm pe moment criza bugetară, dar ieșim din cercul vicios al cheltuielilor mărite care atrag creșteri de taxe? 
Rezolvăm pe moment criza bugetară, dar ieșim din cercul vicios al cheltuielilor mărite care atrag creșteri de taxe? 
Situația fiscal-bugetară a României a ajuns în punctul în care numeroasele probleme acumulate în ani de zile  au generat ...
Cel mai mic ROBOR din ultimele două luni – date BNR 3 iulie 2025
Cel mai mic ROBOR din ultimele două luni – date BNR 3 iulie 2025
ROBOR scade şi atinge cea mai mică valoare înregistrată de la începutul lunii mai 2025, după primul tur al alegerilor ...