Se caută români în străinătate. Cele mai multe joburi sunt disponibile în Germania, Polonia şi Cehia

Angajatori din 13 state europene au aproape 500 de posturi vacante în reţeaua Eures, cele mai multe în Germania, Polonia şi Cehia. În Germania sunt 109 locuri de muncă disponibile pentru ospătari, bucătari, şoferi sau asistenţi medicali, în Polonia, angajatorii oferă 100 de locuri de muncă pentru electricieni, iar în Cehia sunt disponibile 98 de locuri de muncă, cele mai multe pentru şoferi de autobuz.
Economica.net - mie, 02 aug. 2017, 14:31
Se caută români în străinătate. Cele mai multe joburi sunt disponibile în Germania, Polonia şi Cehia

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), angajatorii din Germania caută să angajeze pe 109 posturi de: ospătar (23), bucătar (22), şofer profesionist (10), recepţioner (şase), cameristă (cinci), lucrător în agricultură (cinci), asistent medical (cinci), personal servire clienţi (patru), menajeră (patru), ospătar pentru banchete (trei), commis de cuisine (două), personal în domeniul hotelier (două), ajutor bucătar (două), specialist restaurant (două). De asemenea, sunt disponibile câte un post pentru funcţiile de manager restaurant, coordonator evenimente, bucătar şef, bucătar preparare mic dejun, ospătar restaurant a la carte, specialist restaurant, personal întâmpinare oaspeţi, personal catering, chef de rang, commis de rang, lucrător în viticultură, lăcătuş, inginer baze de date, administrator sistem Linux.

Angajatorii din Polonia au disponibile 100 de locuri de muncă pentru electricieni.

În Cehia sunt disponibile 98 de locuri de muncă pentru şoferii de autobuz (30), şlefuitor şi pilitor (20), operator CNC (15), forjor (15), câte cinci pentru şofer tir internaţional, mecanic auto şi electrician auto şi câte unul pentru electrician, tehnician frigidere şi fizioterapeut.

În Italia sunt vacante 48 de locuri de muncă, dintre care 40 pentru îngrijiori la domiciliu şi opt pentru lucrători în agricultură, iar în Marea Britanie sunt 35 de locuri de muncă pentru îngrijitor persoane la domiciliu,în timp ce în Irlanda se cauta 20 de lucrători în ferme de vaci de lapte.

Angajatorii din Norvegia oferă 27 de locuri de muncă, dintre care 20 pentru lucrători în fabrică, trei pentru mecanici de autobuze şi câte unul pentru medic dentist, personal curăţenie/specialist carnaval, personal jocuri/specialist carnaval şi şofer/specialist carnaval, în Malta sunt disponibile 16 locuri de muncă, dintre care şase pentru fierar betonist, câte patru pentru zidar şi asfaltator şi două pentru maşinist la maşini pentru terasamente, pe când în Belgia sunt vacante 14 locuri de muncă, două pentru electrician în întreţinere şi reparaţii şi câte unul pentru magaziner, operator CNC, operator CNC/frezor, montator linie superioară cale ferată, bucătar restaurant de afaceri, stivuitorist, şofer cu experienţă în utilizarea macaralei, sudor semiautomat, montator semnalizare de cale ferată, operator maşină de îndoit cu formă liberă, electrician nave senior şi brutar.

În Spania sunt vacante 10 posturi, câte două pentru tinichigiu industrial, sudor tig, strungar-frezor şi mecanic şi câte unul pentru operator toaletare arbori şi drujbist/tăietor silvic, în Olanda sunt vacante cinci locuri de muncă, trei pentru pentru inginer de sistem, unul pentru sudor în construcţii metalice şi unul pentru inginer mecani, la fel ca în Finlanda, unde sunt disponibile două posturi pentru operator CNC, două pentru sudor MIG-MAG şi un operator CNC şi programator. De asemenea, în Slovenia sunt vacante două locuri de muncă, pentru medic dentist şi, respectiv, pentru inginer proiectare dezvoltare turnuri de răcire.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă din aceste state pot afla mai multe date de pe site-ul www.eures.anofm.ro sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau reşedinţă, unde vor fi îndrumate de un consilier EURES.

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel naţional sunt disponibile 21.258 locuri de muncă, cele mai multe în Bucureşti (3.661), Prahova (2.390), Arad (1.700), Sibiu (1.377) şi Timiş (1.166).

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...