Se construiesc două centrale electrice pe rumeguş de 40 de milioane euro. Vezi unde
Localităţile Anieş din Bistriţa şi Horezu din Vâlcea vor avea peste doi ani câte o centrală electrică pe biomasă, în urma unor investiţii de circa 170 de milioane de lei (40 de milioane de euro), potrivit informaţiilor oferite de Agenţia de Reglementare în Energie. Cea din Anieş va avea o capacitate instalată de 6,2 MW electrici şi 10 MW termici şi va costa 100 de milioane de lei. Investiţia îi aparţine firmei M.I.S. Grup cu activităţi în exploatarea lemnului. Centrala va funcţiona cu rumeguş şi aşchii de lemn. Termenul său de finalizare este semestrul doi din 2014.
Tot cu rumeguş va funcţiona şi centrala din Horezu. Este construită de KDF Energy, costă 70 de milioane de lei şi va fi finalizată în ultimul trimestru al anului 2014.
În România există şapte unităţi de producere a energiei din biomasă care totalizează o putere instalată de 46 MW.
Miza investiţiei într-o astfel de centrală îl reprezintă certificatele verzi pe care producătorul de energie le primeşte de la stat. Potrivit legii, o centrală pe biomasă primeşte 3 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem, iar preţul unui certificat pe piaţa liberă fluctuează între 28 de euro şi 57 de euro.
Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde.