Se deschid nouă kilometri de autostradă lângă Cluj. CNAIR vrea să facă vineri recepţia Nodului Gilău FOTO VIDEO

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) intenţionează să efectueze vineri, 28 septembrie, recepţia podului Gilău pentru a deschide apoi circulaţia pe cei aproape nouă kilometri ai tronsonului Gilău – Nădăşelu din A3, recepţionaţi încă anul trecut, au spus pentru ECONOMICA.NET surse apropiate situaţiei.
Anemona Andone - mar, 25 sept. 2018, 18:41
Se deschid nouă kilometri de autostradă lângă Cluj. CNAIR vrea să facă vineri recepţia Nodului Gilău FOTO VIDEO

Sursa foto: Alexandru Duma, membru al forumului Asociaţiei Pro Infrastructură (API)

La prerecepţia Nodului Gilău, constructorul italian Tirrena Scavi mai avea de completat nişte marcaje, parapete şi alte chestiuni minore, au adăugat sursele noastre.

Anterior, oficialii de la Drumuri au spus pentru Economica.net că recepţia urma să fie programată cel târziu în octombrie.

Odată cu inaugurarea podului va fi deschisă şi circulaţia pe tronsonul Gilău – Nădăşelu al A3, finalizat încă de anul trecut, dar nedeschis circulaţiei din cauze lipsei podului de legătură.

Membrii ai Asociaţiei Pro Infrastructură au postat e forumul API imagini din 23 septembrie cu Nodul Gilău.

Podul era finalizat în proporţie de 85%, potrivit celor mai recente raportări către CNAIR din luna septembrie. Lucrările au demarat în iulie 2017 şi ar fi trebuit finalizate până pe 27 octombrie 2018, conform datelor de pe site-ul CNAIR.

Contractul pentru aceste lucrări a fost atribuit italienilor de la Tirrena Scavi, pentru suma de 25,98 milioane de lei.

Podul peste Someşul Mic şi canalul Hidroelectrica face legătura între tronsonul Gilău – Turda, construit de americanii de la Bechtel şi dat deja în folosinţă, şi tronsonul Gilău – Nădăşelu, finalizat de Dorinel Umbrărescu anul trecut.

Odată cu inaugurarea acestui pod va putea fi deschisă circulaţia şi pe lotul construit de Umbrărescu. În lungime de 8,7 kilometri, tronsonul Gilău – Nădăşelu a fost construit în trei ani iar în noiembrie 2017 a fost recepţionat, fără a fi deschis însă circulaţiei. Contractul pentru construirea acestui tronson a fost atribuit Asocierii Spedition UMB-Tehnostrade pentru suma de 258,19 milioane de lei.

Pasionaţii de infrastructură au postat şi o înregistrare video din 23 septembrie luată cu cameră de bord pe tronsonul Gilău – Nădăşelu, despre care au spus că este cea mai frumoasă autostradă din România.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în lumina alegerilor din SUA, lumea este în pragul unei noi realităţi şi......
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă din faliment până la sfârșitul lui ianuarie
Producătorul european de baterii pentru EV-uri, Northvolt, mizează pe finanțări suplimentare care-i vor permite să iasă ...
Producătorul suedez de baterii pentru vehicule electrice Northvolt a declarat vineri că se așteaptă să primească finanțare ...
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Meteorologii spun că România va suferi de secetă doar local în sudul și estul Olteniei
Conţinutul de apă în sol va înregistra valori scăzute doar local în sudul şi estul Olteniei, în cursul săptămânii ...