Bucuria copiilor. Se deschide primul magazin Jumbo din Bucureşti. Vezi când
Jumbo, cel mai mare retailer de jucării din Grecia şi unul dintre cei mai mari din Europa va deschide pe 15 noiembrie primul său magazin din Capitala şi al doilea din România. Magazinul, aflat acum în ultima fază a procesului de amenajare, este situat în estul oraşului, pe bd. Theodor Pallady, în cadrul centrului comercial Arcade Pallady, care găzduieşte şi primul hipermarket Auchan remodelat.
Jumbo, care va avea o suprafaţă de 14.000 de metri pătraţi dispuşi pe un singur nivel se deschide astel într-o zona mai puţin dezvoltată a Bucureştiului, alături de retaileri precum Metro sau Obi. În cadrul magazinului vor lucra în jur de 70 de angajaţi, recrutarea fiind în curs de desfăşurare.
Potrivit unor surse din piaţă, grecii nu vor pregati o lansare oficială de teamă să nu se repete situatia din Bulgaria,’ unde,’ cu ocazia inaugurării, clienţii au venit in numar prea mare şi au devastat magazinul.
Primul Jumbo din Romania se va deschide pe 17 octombrie, la Timisoara, în locul fostului magazin Real din apropierea Aeroportului.
Conform planurilor de expansiune, retailerul care operează deja 63 de magazine în Grecia (52), Cipru (3) şi Bulgaria (8) vrea să ajungă în România la o reţea de 12-18 magazine.
Succesul companiei, care a ajuns la afaceri de 502,2 de milioane de euro, se datorează şi politicii de preţuri mici. În fiecare magazin, care are o suprafaţă medie de 8.600 de mp, sunt în jur de 25.000 de produse la un preţ mediu de 4,99 de euro, adică la aproximativ 22 de lei. În magazinele Jumbo se comercializează cinci mari categorii de produse. Astfel, jucăriile, produsele dedicate bebeluşilor şi copiilor ocupă în jur de 48% din suprafaţa unui magazin, iar restul este dedicat produselor sezoniere. În jur de 45-55% din produse sunt ale unor mărci cunoscute, iar 70% sunt importate din Asia.