Se întoarce roata? „Made in China” devine „Made in EU”?

Economica.net
25 02. 2012
made_in_china_57811400

Dacă în urmă cu trei ani, companiile chineze se orientau spre statele asiatice sau africane pentru delocalizarea producţiei, acum ele sunt din tot mai interesate de producţia în statele membre UE, scrie Le Monde, citat de Ziarul Financiar.

China „a pătruns” în Uniunea Europeană prin portul Pireu, din apropierea capitalei Greciei, ţară care de la izbucnirea crizei datoriilor a devenit „călcâiul lui Ahile” al zonei euro. Portul, unul din principalele centre de tranzit ale mărfurilor dinspre Asia spre Uniunea Europeană, este dominat în prezent de compania chineză de transport maritim China Ocean Shipping Company (Cosco) care a achiziţionat în 2009 două din terminalele sale.

De la venirea Cosco în Grecia, exporturile statelor europene către China au crescut cu 50%, dar Beijingul nu doreşte să se oprească aici. Numeroşi oameni de afaceri chinezi şi-au manifestat interesul de a investi în Grecia, mai ales în telecomunicaţii, servicii bancare, construcţii de maşini, echipamente feroviare, imobiliare, fabrici de bere, electronice, textile şi sticlărie.

După Grecia, China s-a orientat spre vecinul ei din nord, Bulgaria, unde constructorul de automobile chinez Great Wall Motors a inaugurat marţi o uzină de asamblare a automobilelor chinezeşti.

În Italia, alt stat măcinat de criza datoriilor, chinezii investesc în extinderea portului din Napoli şi anexarea unui terminal gigant aeroportului din Roma pentru a face faţă fluxului comercial intens dinspre China.

China va investi în viitorul apropiat şi în România, prin construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 ale centrale de la Cernavodă şi prin participarea la proiectul de peste un mld. de euro al construcţiei hidrocentralei de acumulare Tarniţa-Lăpuşeşti din judeţul Cluj.