Se lansează Orange Bank. Grupul telecom cumpără Groupama Banque şi va intra pe piaţa serviciilor financiare

Economica.net
22 04. 2016
orange_66519500_23470800

Compania franceză de asigurări Groupama va păstra un pachet de 35% din acţiunile Orange Bank. Orange şi Groupama au anuţat încă din ianuarie negocierile pentru tranzacţia Groupama Banque şi intenţia de a crea Orange Bank.

„Orange şi Groupama au încheiat un acord pentru dezvoltarea unui serviciu bancar 100% mobil, inovator (…) Orange Bank va lansa un serviciu bancar creat special pentru utilizarea mobilă în Franţa, la începutul anului 2017. Acest serviciu va funcţiona sub brandul Orange în reţeaua de distribuţie a Orange, respectiv sub brandul Groupama în reţeaua de distribuţie a Groupama”, se arată într-un comunicat publicat vineri de cele două companii.

Orange Bank are ca ţintă atragerea a peste două milioane de clienţi în Franţa. Orange şi Groupama vor să extindă Orange Bank şi în Spania şi Belgia.

Tranzacţia ar urma să fie încheiată în trimestrul al treilea al acestui an, după ce va fi avizată de autorităţile din Franţa.

„Acest acord reprezintă un pas major în strategia noastră de a ne diversifica operaţiunile către serviciile financiare mobile. Groupama Banque va contribui cu o structură bancară deja existentă, precum şi cu expertiză considerabilă în managementul relaţiilor cu clienţii pe piaţa bancară. Vom dezvolta rapid un serviciu de banking 100% mobil, inovator, mai întâi în Franţa, apoi în Spania şi Belgia”, a declarat, în comunicat, Stephane Richard, CEO Orange.

Orange este unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă din Europa şi este lider de piaţă în România, după numărul de clienţi – peste 10 milioane – şi cifra de afaceri anuală, de aproape un miliard de euro.

Anul trecut, grupul german Deutsche Telekom a intrat în parteneriat cu banca poloneză Alior Bank, pentru a oferi servicii financiare clienţilor prin reţeaua de distribuţie a operatorului telecom. Parteneriatul cu Alior Bank se adresează şi celor şase milioane de clienţi din România ai Telekom. În România, grupul Telekom înglobează fostele Romtelecom şi Cosmote România.

Acţionarii Telekom România Mobile Communications (fosta Cosmote România) au aprobat, recent, introducerea activităţilor de brokeraj de asigurări ca obiect de activitate. Telekom România a anunţat că intenţionează să ofere poliţe de asigurare complementare anumitor produse comercializate în calitate de intermediar.