Se pregătește introducerea sistemului garanție-returnare: Kaufland deschide primul magazin cu automat de tip self-service pentru reciclarea ambalajelor

17 12. 2021
Kaufland Balș 1

Retailerul german Kaufland începe să își pregătească rețeaua pentru momentul octombrie 2022 când în România se va introduce sistemul garanție returnare pentru ambaljele din PET, aluminiu și sticlă. A inaugurat la Balș, primul magazin Kaufland care dispune de un automat de tip self-service pentru reciclarea ambalajelor, instalat în interiorul magazinului. Aici, clienții pot colecta ambalaje precum PET-uri (cu volum de până la 3 litri), sticlă și doze de aluminiu (cu volum de până la 1 litru), primind în schimbul acestora cupoane de reducere.

De asemenea, la intrarea în magazin, în spațiul special amenajat sub forma unei broscuțe țestoase, clienții pot depune pentru reciclare ambalajele produselor de îngrijire personală sau de curățenie și vor primi drept răsplată cupoane cu 50% reducere pentru cumpărarea altora noi, la alegere din produse selecționate, conform campaniei lunare. Clienții pot depune sticle goale din plastic de șampon, balsam, gel de duș, cremă de corp, de față sau de mâini, apă de gură sau de săpun lichid, dar și recipiente goale de produse de curățenie, precum detergenți de haine sau de vase, soluții de curățare a bucătăriei, băii, pardoselii sau geamurilor. Voucherele se ridică de la Biroul de Informații din magazin.

Noul magazin este situat pe Str. Nicolae Bălcescu nr. 192 și dispune de o suprafață totală construită de peste 4.500 metri pătrați, dintre care peste 2.500 metri pătrați sunt destinați spațiului interior de vânzare, potrivit unui comunicat al companiei.

Hipermarketul este prevăzut cu 8 case de marcat standard, raion extins de legume și fructe,  vitrină cu servire asistată – cu o lungime de peste 16 metri, pentru a acomoda o varietate mare de produse proaspete – brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Noul magazin Kaufland din Balș oferă peste 220 de locuri de parcare, dintre care 9 sunt alocate persoanelor cu dizabilități, iar 9 locuri părinților. În plus, clienții vor avea acces și la o stație de încărcare pentru mașinile electrice și rasteluri pentru biciclete. De asemenea, în parcarea magazinului este amenajat un cort cu produse non-alimentare la prețuri promoționale.

La punctul Grill, din exterior, clienții sunt invitați să descopere meniul diversificat de mâncăruri savuroase, gata preparate – mici, ceafă de porc, turinger, cabanoși, hot dog, pui rotisat, pulpe de pui, crispy fillet, nuggets și cartofi prăjiți.

În galeria comercială, clienții au acces și la o farmacie, o cofetărie și un magazin cu articole dedicate animalelor de companie.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.350 de magazine în 8 țări, 139.000 de angajați și o rețea de 147 de magazine în România.

Citește și