Se profilează înfrângerea nemţilor la CJUE. Banca Centrală Europeană are liber la tiparniţă

Pentru prima oară în istoria sa, Curtea Constituţională a Germaniei a trimis o cerere la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Judecătorii constituţionali au întrebat CJUE dacă Banca Centrală Europeană a procedat legal când a instituit programul OMT – outright monetary transactions (tranzacţii monetare directe) – în 2012. BCE a anunţat programul OMT în 2012, când criza euro era într-un stadiu acut. Prin acesta, se obliga să intervină pe pieţele de obligaţiuni pentru a achiziţiona datoria suverană a statelor membre care se aflau într-un acord de bailout cu unul dintre fondurile insituite în acest sens, precum Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară şi Mecanismul European pentru Stabilitate. Scopul anunţat al programului era scăderea dobânzilor la care se împrumutau statele cu probleme, preluarea în bilanţurile BCE a datoriei emise şi sterilizarea intervenţiilor – adică extragerea din piaţă a sumelor echivalente cheltuite, astfel încât masa monetară aflată la dispoziţia băncilor să nu fie influenţată.

În acest aspect, OMT se diferenţiază de quantitative easing, care presupune intervenţii nesterilizate în piaţă, lucru considerat de unii analişti ca având potenţial inflaţionist.

Mai mulţi economişti şi politicieni germani au sesizat Curtea Constituţională, după ce guvernul federal german a refuzat să declare programul BCE ca fiind ilegal. Mai departe, curtea germană a întrebat dacă OMT este un program monetar sau unul economic – în a doua variantă BCE fiind în afara mandatului – şi dacă acesta reprezintă finanţarea monetară directă a statelor membre, lucru interzis de Tratatul de Funcţionare a UE.

Avocatul general al CJUE, Cruz Villalon, consideră că OMT – care nu a fost niciodată pus în practică şi nici măcar definitivat – este o măsură neconvenţională de politică monetară. În eventualitatea în care acesta ar fi aplicat, BCE ar trebui să se abţină de la interveni în mod direct în programul de asistenţă financiară aferent statelor membre. De asemenea, BCE ar trebui să justifice adoptarea unei astfel de măsuri neconvenţionale, lucru pe care nu l-a făcut încă. Avocatul mai crede că măsura nu ar încălca principiul proporţionalităţii, pentru că ar readuce o stare de normalitate financiară în statele cu probleme supuse tranzacţiilor OMT.

Villalon nu crede că un astfel de program ar însemna finanţarea monetară directă a statelor, pentru că datoria publică ar fi achiziţionată din pieţele secundare. Totuşi, când face achiziţii din pieţele secundare, BCE trebuie să lase să curgă un timp între acestea şi emisiunile titlurilor din piaţa primară, pentru a permite o formare corectă a preţurilor.

Aceste indicii sunt valoroase în perspectiva în care BCE va trece la QE în viitorul apropiat, poate chiar de la şedinţa din 22 ianuarie.

Într-un comunicat postat pe site-ul BCE, unul dintre oficialii băncii europene salută opinia avocatului general şi spune că instituţia pregăteşte cadrul legal pentru OMT şi că acesta va fi publicat.

Nemţii şi amintirea Republicii de la Weimar

Germania a rămas în istorie cu unul dintre cele mai crunte episoade de hiperinflaţie din istorie. Între iunie 1921 şi ianuarie 1924, viaţa nemţilor a fost zdruncinată de creşterea exponenţială a preţurilor, după ce statul a întrerupt convertibilitatea mărcii în aur şi a finanţat prin emisiunea de monedă cheltuielile publice generate de pierderea Marelui Război şi plata reparaţiilor către învingători.

De la aproximativ 7 mărci pentru un dolar american, în 1919, moneda germană s-a depreciat la 90 de mărci/dolar în 1921, 320 de mărci/dolar în iunie 1922, 800 de mărci/dolar în decembrie 1922. După care a început hiperinflaţia, astfel că rata de schimb a ajuns la 4.210.500.000.000 mărci pentru un dolar american.

Pentru că nu şi-a mai putut achita datoria, Germania şi-a văzut porturile ocupate de foştii inamici, care au ocupat apoi şi zona industrială a Bazinului Rurhului.

Abia emisiunea unei noi monede – rentenmark – acoperite în mărfuri şi proprietăţi imobiliare, a terminat cu hiperinflaţia.

Unii istorici sunt de părere că hiperinflaţia, care a avut grave consecinţe asupra economiei şi a vieţii oamenilor, a stat la baza creşterii antisemitismului în Germania şi a fost una dintre fundaţiile ascensiunii mişcărilor extermiste, precum naţional-socialismul lui Adolf Hitler – deşi acesta a captat puterea după o altă criză economică – Marea Recesiune din anii ’30.

Zona euro înregistrează, în acest moment, o scădere uşoară a nivelului general al preţurilor, iar QE este văzută ca o măsură care să ducă la creşterea preţurilor, scăderea suplimentară a dobânzilor şi regenerarae creşterii economice.

Deşi perspectiva hiperinflaţiei pare depărtată în acest moment, cea a dobânzilor foarte mici pentru economisiri este una reală pentru nemţi, care nu-şi mai văd bonificate fructele cumpătării lor financiare. Deja, unele bănci cer clienţilor dobândă pentru a le ţine banii în depozitele la termen.

Reprezentantul Germaniei în Board-ul BCE, Jens Weidmann, este principalul opozant al programelor de tip QE.