Se schimbă buletinele: cărţi de identitate electronice care pot fi eliberate de la naştere. Dispare cardul de sănătate – proiect

Cărţile de identitate vor fi schimbate cu cărţi electronice, care pot fi eliberate de la naştere, la solicitarea părinţilor, acestea urmând să aibă valabilitate doi ani, patru ani sau zece ani, în funcţie de vârsta titularului. Pe cartea electronică de identitate vor fi datele titularului care sunt şi acum în actul de identitate, precum şi date biometrice, respectiv imaginea facială şi amprentele de la două degete. După introducerea cărţii electronice de identitate nu va mai fi folosit cardul de sănătate, potrivit unui proiect de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne, scrie News.ro.
Economica.net - Dum, 19 mart. 2017, 12:30
Se schimbă buletinele: cărţi de identitate electronice care pot fi eliberate de la naştere. Dispare cardul de sănătate – proiect

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români a fost elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, care susţine că acesta este în conformitate cu măsurile prevăzute în Programul de guvernare 2017-2020, iar implementarea lui va asigura cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate şi instituţiilor publice şi private certitudinea că persoana care prezintă actul de identitate este titularul datelor de identificare înscrise pe documen, scrie News.ro.

Persoanele care, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză cartea electronică de identitate, vor putea obţine o carte de identitate simplă.

Prin proiectul de lege se introduce, pentru prima dată, posibilitatea eliberării unei cărţi de identitate simplă sau cărţi electronice de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea unuia dintre părinţi. Astfel, vor putea fi eliberate cărţi de identitate cu valabilitate de 2 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani, cu valabilitate de 4 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Cartea electronică de identitate va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă.

În format electronic vor fi înscrise: datele din formatul tipărit, respectiv numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii titularului, semnătura olografă a titularului, imaginea facială, Codul Numeric Personal şi adresa de domiciliu, cu excepţia semnăturii olografe a titularului; prenumele părinţilor titularului; un certificat şi, după caz, certificate calificate, prevăzute de Legea 455/2001 privind semnătura electronică; datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Cartea electronică de identitate va asigura şi funcţionalitatea cardului de sănătate, care nu va mai fi folosit de la momentul eliberării noului document de identitate.

„Prin proiect se propune modificarea conceptului anterior privind conţinutul de date al cărţii electronice de identitate, prin eliminarea din cip a informaţiilor referitoare la calitatea de asigurat în sistemul public al asigurărilor sociale de sănătate. Astfel, „funcţionalitatea” de card de sănătate va fi asigurată de certificatul digital emis de MAI, înscris în cip. Cardul naţional de sănătate îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”, a precizat Ministerul Afacerilor Interne.

Punerea în circulaţie a cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple va fi realizată eşalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate sau a primei cărţi de identitate simple, pe măsura asigurării serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor cu suportul tehnic necesar.

Stabilirea şi actualizarea contravalorii cărţii electronice de identitate şi a cărţii de identitate simple se vor face de către Imprimeria Naţională, cu avizul Direcţiei generale ajutor de stat, practici neloiale şi preţuri reglementate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Producerea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă vor fi realizate centralizat, de către Imprimeria Naţională.

Personalizarea documentelor se va realizeaza în Centrul Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Imprimeria Naţională va achiziţiona şi va pune la dispoziţia MAI şi Ministerului Afacerilor Externe echipamentele şi produsele software necesare pentru punerea în circulaţie şi personalizarea cărţilor electronice de identitate, a cărţilor de identitate simple, a cărţilor de identitate provizorii, a dovezilor de reşedinţă, a cărţilor electronice de rezidenţă şi a cărţilor de rezidenţă.

Iniţiatorii proiectului de lege spun că titularul unui document electronic se va putea autentifica on-line, pentru a beneficia de diverse servicii electronice – bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale, ceea ce va conduce la simplificarea interacţiunii cu autorităţile publice, prin creşterea calităţii şi accesibilităţii serviciilor publice.

„Cartea electronică de identitate va permite titularului autentificarea în sisteme informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sisteme informatice terţe ale administraţiei publice, precum şi în alte sisteme informatice, stabilite prin hotărâre a Guvernului, şi utilizarea semnăturii electronice extinse bazate pe certificat calificat, în condiţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică”, a precizat MAI.

Ţibichi, CNAS: Cardul de sănătate va circula ani buni în paralel cu cartea electrică de identitate, înlocuirea se va face treptat

Cardul naţional de sănătate va circula ani buni în paralel cu cartea electronică de identitate, înlocuirea acestuia urmând să se facă treptat, a declarat duminică, pentru News.ro, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi. Preşedintele CNAS a precizat că valabilitatea cardului de sănătate până la apariţia cărţii electronice de identitate care îi preia funcţionalităţi nu este o noutate, fiind prevăzută în Legea sănătăţii din 2006.

„Cardul de sănătate nu va fi eliminat, este din nou un mesaj cu iz apocaliptic. Din anul 2006, de când avem Legea sănătăţii, Legea 95/2006, la capitolul Cardul de sănătate, Titlul IX, se explică înlocuirea cardului de sănătate odată cu apariţia noilor carţi de identitate. Aşadar, repet, prevederea este din 2006, nu este nicio bombă”, a spus Radu Ţibichi.

Preşedintele CNAS a precizat că în Legea sănătăţii se prevede că: „Noile cărţi de identitate, eliberate începând cu anul 2014,în mod etapizat, cu elemente de securitate adecvate (…) vor avea şi funcţionalitatea de card naţional de asigurări sociale de sănătate. În momentul eliberării către un cetăţean a unei cărţi de identitate prevăzute mai sus, cardul naţional de asigurări sociale de sănătate îşi încetează valabilitatea”.

Radu Ţibichi a mai spus că cele două documente vor funcţiona în paralel ani buni.

„Actualul card naţional de sănătate este oricum valabil cinci ani şi din 2018 trebuie să fie retipărit, aşa că totul este într-o logică normală”, a adăugat preşedintele CNAS.

Cristian Grasu despre desfiinţarea cardului de sănătate: O propunere bună, un progres al administraţiei

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Cristian Grasu, spune că proiectul de lege supus dezbaterii publice de către Ministerul de Interne privind cartea electronică de identitate ar putea duce la o simplificare a birocraţiei.

Într-o declaraţie pentru AGERPRES, secretarul de stat a susţinut că a mai existat o astfel de intenţie, în urmă cu aproximativ 5-6 ani, dar nu au fost îndeplinite condiţiile necesare.

”A mai fost un astfel de proiect, în urma cu aproximativ 5-6 ani. Se propunea un document digital pentru simplificarea birocraţiei. Nu au fost întrunite toate condiţiile necesare, nu exista un proiect pilot. Este o propunere bună, ar însemna un progres al administraţiei. Cardul este parola de intrare în sistem. Nu este o acţiune bruscă (n.r. – cartea Electronică de Identitate), asiguraţii nu au de ce să-şi facă probleme. Proiectul are un ‘drum’ lung – supus dezbaterii publice, Parlament”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei coaliţii de guvernare să fie propus de PSD, iar ministerele să fie......
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română suplimentează fondul de câştiguri la Tragerile Speciale Loto de Crăciun, de duminică
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Crăciun şi suplimentează fondul de câştiguri al ...
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Gabriela Firea (PSD): Partidul are şi un plan B, în cazul în care negocierile se blochează – opoziţia
Europarlamentarul PSD Gabriela Firea a declarat, duminică, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al social-democraţilor, ...
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Prognoză a revizuit semnificativ în scădere, la 1%, estimarea privind avansul economiei în acest an
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere semnificativă, la 1%, de la 2,8% anterior, ...