Se schimbă conducerea Băncii Naţionale: Lista oamenilor care vor avea leul pe mână
Florin Georgescu: Prim-viceguvernator (şi-a păstrat mandatul)
Florin Georgescu (n. 25 noiembrie 1953, București) este un economist care a îndeplinit funcțiile de deputat și ministru al finanțelor (1992-1996). Din 7 mai 2012 până în 21 decembrie 2012 a fost ministru al finanțelor şi vice-premier în guvernul Ponta 1, apoi s-a întors în postul de la BNR.
Liviu Voinea – Viceguvernator (mandat nou)
Este în prezent ministrul delegat pentru Buget. Portofoliul de care are acum grijă s-a desprins din Ministerul Finanţelor la formarea guvernului USL, când PNL l-a pus ministru pe Daniel Chiţoiu pe partea de venituri şi reglementare, iar PSD l-a pus pe Voinea pe partea de trezorerie şi cheltuieli.
Bogdan Olteanu – viceguvernator (şi-a păstrat mandatul)
A fost fost deputat de București și fost membru al Partidului Național Liberal. A deținut funcția de președinte al Camerei Deputaților din Parlamentul României între 2006 și 2008. De asemenea, în perioada decembrie 2004-martie 2006, el a fost ministru delegat pentru relația cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu.
Gheorghe Gherghina – membru CA (mandat nou)
Gheorghe Gherghina este acum secretar de stat în Ministerul Finanţelor. El are cu instituţia o relaţie foarte veche, încă de dinainte de Revoluţie, timp în care s-a ocupat cu întocmirea bugetului ţării. A luat pauză doar între 2005 şi 2008, când a lucrat pentru Banca Naţională, după care s-a întors iar la Finanţe.
Virgiliu Stoenescu – membru CA (mandat nou)
A mai ocupat funcţia de membru al CA în perioada 2004-2009, cel mai probabil reveni la BNR.
Daniel Dăianu – membru CA (mandat nou)
A fost ministru al finanțelor între 1997-1998. La alegerile europarlamentare din 2007 a fost ales eurodeputat din partea PNL. Ȋn urma alegerii sale în Parlamentul European, a demisionat, la 23 decembrie 2007, din Consiliul de Supraveghere al Băncii Comerciale Române (BCR), pentru a evita un eventual conflict de interese. În prezent este prim-vicepreşedinte la ASF.
Agnes Nagy – membru CA (îşi păstrează mandatul)
Susţinută de UDMR, este membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (numit de Parlamentul României în decembrie 1998 pentru un mandat de 6 ani, reînnoit în 2004 şi 2009).
Dinu Marin – membru CA (îşi păstrează mandatul)
A fost în 2000-2004 senator PSD, iar din 2009 este membru al CA al BNR, unde are ca activităţi şi responsabilităţi, potrivit paginii sale de web, „conform legii”.
Cine pleacă
Cristian Popa – viceguvernator BNR
Cristian Popa a fost numit în 1998 în funcția de viceguvernator și membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. La data de 28 septembrie 2004, Parlamentul României i-a reînnoit acest mandat pentru un termen de 5 ani. S-a ocupat de politica monetară şi este cunoscut drept unul dintre cei mai buni profesionişti din BNR.
Nicolae Dănilă – membru CA
A fost președinte executiv al BCR în perioada 1999-2007, iar din octombrie 2009 este membru în Consiliul de Administrație al BNR. În 2010 era considerat cel mai bogat bancher român, cu o avere de circa 21 milioane euro.
Napoleon Pop – membru CA
La data de 28 septembrie 2004, Parlamentul României l-a ales ca membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, cu sprijinul PNL.