Se schimbă etichetele produselor din carne. Devine obligatorie menţionarea ţării de origine

Economica.net
01 04. 2015
img_1526_10047600

Noile prevederi pentru carnea de oaie, capră, porc şi pui cer menţionarea, pentru consumatorii din UE, a ţărilor în care animalele au fost crescute şi sacrificate, a precizat Comisia Europeană. Regulile, care se aplică şi pentru carnea din ţările care nu sunt membre UE, sunt mai puţin stricte decât cele pentru carnea de vită care sunt în vigoare încă din 2002 şi cer precizarea locului unde s-au născut vitele. Executivul comunitar a apreciat că, în cazul altor animale decât vitele, obligativitatea informării consumatorilor cu privire la locul unde s-au născut animalele ar fi presupus costuri disproporţionate. ‘În practică, volumul transporturilor de vite este semnificativ mai mare decât în cazul porcilor, păsărilor, oilor şi caprelor’, a apreciat Comisia Europeană.

La fel ca şi în cazul cărnii de vită, produsele procesate nu sunt obligate să ofere informaţii despre originea produsului, scrie Agerpres.

Limitele cu privire la etichetarea produselor alimentare au dat naştere la critici din partea Parlamentului European şi a consumatorilor, în special după scandalul cărnii de cal. În luna ianuarie 2013 s-a descoperit că hamburgerii vânduţi în mai multe lanţuri de magazine din Marea Britanie şi Irlanda conţin şi carne de cal. Ulterior scandalul s-a extins în mai multe ţări din UE, ceea ce a declanşat critici din partea consumatorilor şi a obligat companiile să retragă de pe piaţă aceste produse.

Noi prevederi privind etichetarea cărnii au fost adoptate în 2013 urmând a fi introduse de la 1 aprilie 2015.

Un exportator net de carne, Uniunea Europeană produce anual 45 milioane tone de carne, dintre care 23 milioane tone de carne de porc, 13,4 milioane tone de carne de pasăre, 7,7 milioane tone de carne de vită şi 900.000 tone de carne de oaie şi capră.