Se schimbă ora. Când trecem la ora de vară şi ce se întâmplă

Ora de vară 2025 - Schimbarea orei va avea loc în ultimul weekend al lunii martie, lună în care se va face trecerea la ora de vară 2025. În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore la ora de iarnă).
Ion Dobreanu - mar, 04 mart. 2025, 13:46
Se schimbă ora. Când trecem la ora de vară şi ce se întâmplă

Se schimbă ora. În acest an, România va trece la ora de vară în ultima duminică a lunii martie, respectiv în dimineața zilei de 30 martie. Astfel, procesul de ajustare a ceasurilor se va face în noaptea dintre sâmbătă și duminică (29 spre 30 martie 2025), la ora 3:00.

La ora 3:00, ceasurile vor fi setate să arate ora 4:00, ceea ce înseamnă că ziua de 30 martie va avea, de fapt, doar 23 de ore.

Trecerea la ora de vară este sincronizată cu ţările din Uniunea Europeană pentru a nu exista probleme în coordonarea activităților transfrontaliere și pentru a menţine un cadru unitar pentru afaceri și călătorii.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene.

Ora oficială de vară la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00,00, şi prima duminică din octombrie, ora 1,00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

De ce se schimbă ora de iarnă cu ora de vară

Schimbarea orei de iarnă cu ora de vară este o practică inițiată pentru a optimiza utilizarea luminii naturale și a reduce necesitatea iluminatului artificial. Această idee, propusă inițial de Benjamin Franklin în 1784, a fost adoptată oficial pentru prima dată de Germania în 1916, ca metodă de conservare a combustibilului în timpul Primului Război Mondial. Adoptând ora de vară, țările beneficiază de lumină naturală prelungită pe parcursul serilor, ceea ce corespunde cu perioada când zilele se alungesc de la echinocțiul de primăvară spre solstițiul de vară.

La ora de iarnă (toamnă, 26 octombrie 2025), ceasurile se dau înapoi. Astfel, la ora 04:00, devine 03:00.

Scurt istoric

Până în anul 1939, schimbarea orei a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară.

În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare şi în 1997, prin Ordonanţa nr. 20/1997 pentru stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că: „În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 03.00, care devine ora 04.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 04.00, care devine ora 03.00”.

Trecerea la ora de vară a fost introdusă în Germania în 1980, şi mult mai devreme în alte state membre UE, în ideea economisirii energiei. Începând din 2002, trecerea la ora de vară a fost uniformizată la nivelul întregului bloc. Potrivit reglementărilor europene, în statele din blocul comunitar, ceasurile se dau cu o oră înainte în ultima duminică din luna martie şi cu o ora înapoi în ultima duminică din octombrie.

Ţările participante sunt cele din Uniunea Europeană (UE), inclusiv Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Polonia şi Spania, precum şi majoritatea celorlalte state, inclusiv Regatul Unit al Marii Britanii, Norvegia şi Elveţia. Cea mai mare parte a Ucrainei şi-a avansat ceasurile pentru DST, cu excepţia zonelor ocupate de Rusia. Ţările europene care nu schimbă ora sunt Rusia, Islanda şi Belarus. Unele ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară. Schimbarea orei nu este însă simultană în toate ţările, din cauza diferenţei de fus orar.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Ce se întâmplă cu viitoarea centrală nucleară de lângă București? Anunț al americanilor
Dezvoltatorul de reactoare modulare mici (SMR) Nu Scale continuă subcontractarea pentru o centrală electrică propusă de 462 MWe în România, proiect care ar putea ajunge la etapa deciziei finale......
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă mexicană cu pânze a lovit podul Brooklyn din New York. 2 morți
O navă cu pânze a Marinei mexicane, împodobită cu lumini şi un steag uriaş, s-a izbit sâmbătă seara de Podul Brooklyn, ...
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Un nou lanț de magazine cu prețuri mici se extinde în România
Subsidiara din România a retailerului Action, un discounter cu produse preponderent nealimentare din Olanda şi cu preţuri ...
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Cum poți scăpa de mizeria din spitale cu 100 de lei pe lună. Majoritatea românilor ar vrea să plătească – sondaj
Circa 70% dintre români se tem să nu iasă din spital mai bolnavi decât au intrat, așa cum nu în puține cazuri s-a ...