Se schimbă programa şcolară: educaţia financiară va fi materie la gimnaziu, iar manualul de economie de clasa a XI-a va fi revizuit

După cum a declarat Ovidiu Wlassopol, primvicepreşedinte ASF, anul acesta vor fi demarate trei programe naţionale menite să pregătească din punct de vedere economic şi financiar educaţia generaţiilor viitoare. În cele trei programe vor fi implicate Autoritatea de Supravehere Financiară (ASF), Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Finanţelor Publice. Proramele prevăd modalităţi de educaţie financiară la nivel naţional, atât a elevilor din mediul urban, cât şi a celor din mediul rural.
Gabriela Ţinteanu - joi, 15 mart. 2018, 22:05
Se schimbă programa şcolară: educaţia financiară va fi materie la gimnaziu, iar manualul de economie de clasa a XI-a va fi revizuit

„Programele sunt demarate din acest an şi aplicabilitatea lor va fi tot de anul acesta, dar nu ştim exact de când. Primul program prevede revizuirea programei şcolare, atâ a celei de gimnaziu, cât şi a celei de liceu, prin introducerea de elemente de educaţie financiară. Practic, o disciplină ca un ABC al lumii financiare, care să cuprindă noţiuni mai simple pentru elevii de gimnaziu şi ceva mai complicate pentru elevii de liceu”, a declarat Ovidiu Wlassopol. Pentru modificarea curriculei şcolare se va constitui un grup de lucru la care vor participa specialişti din Ministerul Finanţelor, alături de cei şi Ministerul Educaţiei şi ASF.

Cel de-al doilea proiect vizează modificarea manualului de economie de clasa a XI-a. Revizuirea manualului se va face pentru ca liceenii să poată învăţa şi primi modele actuale legate de evoluţiile economice curente, într-un limbaj uşor de înţeles pentru ei. „O naţiune needucată din punct de vedere financiar se prezintă ca o naţiune vulnerabilă, condamnată să nu se poată dezvolta. Rolul nostru este să evităm un astfel de parcurs şi să pregâtim atât tânăra generaţie cât şi pe cea adultă în integrarea acesteia în contextul financiar global”, a declarat Ovidiu Wlassopol.

Cel de-al treilea program naţional vizează îmbunătăţirea programului din săptămâna Şcoala Altfel, care se desfăşoară de regulă în luna aprilie. În cadrul acestui program, o zi din această săptămână va fi dedicată educaţiei financiare, fie prin organizarea unor cursuri introductive pe acest subiect, fie prin oranizarea unor vizite la diverse instituţii financiare din România. Programul va fi aplicabil şi elevilor din zona rurală.

Tot pentru îmbunătăţirea educaţiei financiare şi a relaţiei dintre Autoritate şi consumatori, ASF a închiriat un autobuz RATB pentru a  realiza un tur de oraș (traseu). Autobuzul, spre diferență de un autocar sau un microbuz, conferă posibilitatea de a avea un spațiu mai generos de discuții. De asemenea, autobuzul va fi colantat cu identitatea vizuală a ASF și a Zilei Internaționale a Consumatorului.

Acest circuit va fi realizat într-un interval orar prestabilit (de exemplu 11:00-16:00), cu opriri prestabilite. La fiecare oprire aleasă (într-o stație care să permită staționarea pentru un interval de timp de 15-20 minute), se vor distribui materiale tipărite specifice educației financiare (ghiduri, broșuri, flyere), care să ajute la creșterea gradului de protecție al consumatorului printr-o mai bună informare și comunicare. Specialiștii ASF vor răspunde întrebărilor populației. Cei care doresc (populație) se pot deplasa cu autobuzul între stații, urmând astfel a mai primi informații pe traseu. De asemenea, se pot puncta ca explicații ale însoțitorilor (ghidului) obiective turistice din București (popularizarea Bucureștiului), atât din perspectivă culturală cât și cu tematică de Centenar sau de educație financiară.

Această activitate se bazează pe un traseu predefinit în care vor fi incluse obiective socio- culturale ale Bucureștiului precum și importante clădiri ale vieții financiare din România și localizate la nivelul Municipiului București. Capacitatea autobuzului este de aproximativ 50 de persoane.

 

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...