Regulile de pe piaţa RCA s-ar putea schimba: ASF vrea să-ţi repari maşina lovită de altul direct pe asigurarea CASCO

18 03. 2015
masini_trafic_3456765434567876543_50621700_84898400

Specialiștii Autorității de Supraveghere Financiară(ASF) discută posibilitatea introducerii sistemului de compensare directă pentru asigurările auto, au arătat, pentru ECONOMICA.NET, surse apropiate situației. De altfel, acesta este un mai vechi proiect al reglementatorului pieței discutat încă înainte de desființarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor(CSA) și susținut la timpul respectiv de către Corneliu Coca-Constantinescu, în prezent prim-vicepreședinte ASF. Introducerea decontării directe ar genera o adevărată revoluție în lumea asigurărilor cu beneficii certe pentru consumatori.

Experiența Spaniei, țară care poate fi comparată cu România din perspectiva pieței asigurărilor auto, arată că perioada care se scurge de la constatarea daunei până la repararea efectivă a automobilului avariat a scăzut considerabil după introducerea decontării directe. Potrivit unei prezentări susținute de secretarul general al Asociației Asigurătorilor din Spania la o conferință pe teme de protecția consumatorilor organizată de UNSAR, timpul de așteptare a scăzut de la o medie de 45 de zile la doar 7 zile aproape imediat după introducerea noului sistem. Ca și în Spania de dinainte de schimbarea reglementărilor, perioada lungă de așteptarea în cazul reparațiilor pe RCA, este, alături de plata incomplete a daunelor, cea mai mare problemă a pieței RCA din România.

Ce înseamnă compensarea directă și cum poate ea să „curețe” piața

Introducerea unui astfel de sistem presupune, practic, repararea mașinii în contul asigurării CASCO. Concret, dacă un șofer este lovit de un altul, de plata reparațiilor pentru șoferul păgubit se va ocupa firma unde acesta are asigurarea CASCO, în condițiile în care are o astfel de poliță. Ulterior, asigurătorul CASCO urmează să primească suma aferentă daunei de la compania care a emis polița RCA pentru șoferul vinovat. Sistemul presupune ca șoferii să își cumpere atât polița RCA cât și pe cea CASCO de la un același asigurător. În acest fel, susțin specialiștii, se va curăța și piața asigurărilor în condițiile în care șoferul are tot interesul să își achiziționeze polița CASCO și, implicit, și pe cea RCA de un asigurător cu renume de bun plătitor avâd în vedere că potențialele daune îl vizează direct.

De ce este greu de aplicat în România?

Cea mai mare frână și principalul motiv pentru care mai multe companii de asigurare refuză introducerea compensării directe este că între firmele de asigurare din România există deja datorii substanțiale. O parte a şoferilor implicaţi în accidente din postura de păgubit preferă să-şi repare maşina utilizând propria poliţă CASCO, având în vedere că, dacă ar opta să fie despăgubiţi în contul poliţei RCA deţinută de şoferul vinovat, riscă să aştepte prea mult sau să primească daune parţiale. Ulterior, societatea care a emis poliţa CASCO urmează să primească suma aferentă reparaţiei de la asigurătorul RCA al şoferului vinovat.

Ca urmare, grupul firmelor care domină piaţa RCA, și care sunt și cele mai reclamate la ASF, aveau datorii de peste 25 de milioane de euro faţă de mai multe societăţi de asigurare active pe piaţa CASCO. „După primele nouă luni ale anului trecut erau peste 120 de milioane de lei, în jur de 25 de milioane de euro, de recuperat în contul regreselor. Sumele pe tot anul nu au fost încă calcultate însă, din ce se vede pe încasări, este aproape exclus ca ele să fi scăzut. Probabil chiar au crescut”, explică surse avizate. În ultimii doi ani, o parte a firmelor care vând RCA refuză să mai plătească respectivele sume. Cele mai mari datorii în acest sens le înregistrează Astra, Euroins şi Carpatica iar firmele care au de încasat cel mai mult sunt Generali, Groupama, Omniasig şi Allianz-Ţiriac