Preţul portocalelor este cel mai mare din ultimii cinci ani. Producţia este mult mai mică decât necesarul
Vremea capricioasă din Europa, Brazilia şi SUA, principalele furnizoare globale de portocale proaspete, a generat o scădere a producţiei cu 7,5% anul acesta de marketing faţă de perioada similară a anului trecut. Numai în Europa, cantităţile au fost cu 5,7% mai mici faţă de 2016 şi cu 2,4% sub media ultimilor cinci ani, indică ultimele date ale Comisiei Europene. În consecinţă, urmare a disponibilului limitat, şi preţurile au ajuns la noi maxime. „Cu excepţia unor fluctuaţii locale, preţul mediu din UE a fost de la începutul acestui an de marketing care debutează în mai peste maxima ultimilor cinci ani. Excepţie face luna iunie când preţurile au fost sub media ultimilor cinci an”, potrivit unei analize a Comisiei Europene.
Mai exact, potrivit sursei citate, în luna noiembrie, suta de kilograme de portocale se vindea cu un preţ mediu de 73 de euro, cu 25% peste media ultimilor cinci ani, dar cu 3% sub preţul din luna octombrie 2018. Dintre principalii producători ai UE, în Spania s-a raportat cea mai mare majorare de preţ, de 46% faţă de media ultimilor cinci ani, până la 73 de euro suta de kilograme, în Grecia majorarea a fost de 27%, până la 59 de euro suta de kilograme, în timp ce în Portugalia creşterea este de 17%, până la 70 de euro suta de kilograme. Cel mai mare preţuri sunt însă în Italia, de 83 de euro suta de kilograme, cu 5% mai mult decât media ultmilor cinci ani.
Spania cultivă portocali pe 140.000 de hectare, în timp ce Italia a cultivat în jur de 80.000 de hectare, iar Grecia în jur de 30.000.
În 2017, Europa a produs peste 11,3 milioane de tone de citrice (portocale, lâmâi, mandarine) dintr-un necesar estimat la 11,5 milioane de tone. Exporturile au fost de aproximativ 548.3000 de tone, iar importurile au atins 1,8 milioane de tone. În medie, un european consumă 22,8 kilograme de citrice pe an.
Din datele furnizate de către Institutul Naţional de Statistică pentru ECONOMICA.NET, în perioada ianuarie-august 2018, România a importat 64,3 mii de tone de portocale în valoare de 4,5 milioane de euro, cele mai multe având originea în Grecia (26,2 de mii de tone în valoare de 12,3 milioane de euro), Egipt (12,3 mii de tone în valoare de 5,6 milioane de euro) şi Turcia (6,7 mii de tone în valoare de 3,7 milioane de euro. Din Europa am mai importat din Germania (9,1 mii de tone în valoare de 5,5 milioane de euro) şi Spania (2,7 mii de tone).
În 2017, am importat în total 88,2 mii de tone de portocale în valoare de 46,6 milioane de euro, mare parte din ţări precum Grecia, Egipt,Turcia.