Se şterg din urmele Epocii de Aur: Mii de apartamente iau locul fabricilor din Bucureşti

11 03. 2015
electtroaparataj_04293600

Amplasate în zone centrale, în apropierea staţiilor de metrou, terenurile fostelor fabrici au reprezentat o mină de aur pentru viitoarele proiecte imobiliare. Aşa au apărut AFI Palace Cotroceni, în locul fostei fabrici UMEB, Rose Garden în locul Suveica, Mega Mall în locul Electroaparataj, Vulcan Value Centre în locul Vulcan. Şi acestea sunt doar câteva exemple.

Iar cel mai recent, grupuri de investitori au preluat foste platforme pentru construcţia de locuinţe.

Este cazul investitorilor Robertino Georgescu şi Dan Drăgulin, care au cumpărat anul trecut un teren de 14 ha din platforma Policolor şi unde vor să ridice 6.000 de locuinţe. 

Tot anul trecut, o familie din Turcia a cumpărat 3,3 hectare din Turbomecanica, unde planurile prevăd construcţia a peste 1.100 de apartamtente. 

Pe lângă terenurile care trag în jos bilanţul contabil al dezvoltatorilor, Bucureştiul mai oferă încă potenţial pentru dezvoltări de mare amploare. Este vorba de terenurile unor fabrici al căror loc ar putea fi luat de noi proiecte imobiliare, asta dacă şi-ar reloca activitatea. 

Cel mai recent, Ţesătoriile Reunite, care şi-a suspendat activitatea în 2013 şi unde acţionar majoritar este SIF Moldova, a anunţat că se delistează de la Bursă şi că îşi schimbă domeniul de activitate. În urmă cu trei ani, compania dorea să obţină un PUZ pentru terenul fabricii. Nu este clar dacă investiţia va fi realizată de SIF Moldova sau societatea va fi vândută, cu tot cu teren şi proiect, unui investitor potent financiar pentru ridicarea a patru clădiri de apartamente înalte de 12 etaje. Contactat de ECONOMICA.NET, reprezentantul SIF Moldova nu a oferit niciun raspuns. 

CITEŞTE ŞI Ţesătoriile Reunite mor după 82 de ani şi se transformă în blocuri de 12 etaje în buricul Capitalei

Cu doar 50 de angajaţi, dar pe profit, Industria Iutei nu s-a relocat de pe strada Veseliei. Terenul de 56.000 mp pe care Comatchim International, Comat Filaret şi Industria Iutei îl deţin pe strada Doina nu a fost vândut, deşi societatea avea în plan relocarea activităţii. În urmă cu mai bine de doi ani, preţul cerut a fost de 35 de milioane de euro. 

CLICK pe INFOGRAFICUL de mai jos pentru a vizualiza ce fabrici au fost cumpărate de investitori si ce fabrici prezintă un potenţial imobiliar.

 

Lista fabricilor cu potenţial şi Lista fabricilor unde s-au anunţat proiecte imobiliare | Create infographics

Proiectele care au luat locul fabricilor

Făcute una cu pământul, fostele fabrici urmau să fie înlocuite cu proiecte imobiliare. Însă nu toţi cumpărătorii au găsit bani pentru dezvoltare. Iar cei care au găsit resursele, au demarat proiectele după ani buni de la achiziţionarea terenurilor.

Cele mai mari investiţii s-au realizat pe terenurilor fostelor UMEB şi FEA, unde AFI Europe, respectiv Raiffeisen Evolution, au investit fiecare câte 300 de milioane de euro. În locul UMEB se află acum AFI Palace Cotroceni, iar în locul FEA se află Floreasca City, cu Sky Tower şi mallul Promenada.

Luna viitoare se va deschide Mega Mallul de pe Electroaparataj, investiţie a celor de la NEPI de 165 de milioane de euro. Retailerii Auchan şi Kauflan au acaparat la rândul lor plaftomele industriale. Kaufland a transformat în hypermarketuri fosta fabrică de parfumuri Miraj şi Romprim, în timp ce Auchan şi-a făcut loc la Tricodava şi Grantmetal. 

Pe terenul Romfelt se află acum ansamblul rezidenţial Doamna Ghica Plaza, în care s-au investit 75 de milioane de euro şi care este în proprietatea Alpha Real Estate Services. Tot locuinţe s-au construit şi în locul Suveica – Rose Garden, care a necesitat o investiţie de 83 de milioane de euro din partea Globe Trade Center (GTC).

Terenuri de aur, pline de bălării

La polul opus, sunt şi investitori care au cumpărat terenuri pe care nu au construit nimic. Este cazul celor de la Atlas Estates, care au cumpărat terenul de 32.000 mp al fostei fabrici de ulei Solaris.

BelRom a cumpărat terenul Helitube unde vroia sa construiască un mall, iar pe cele cinci hectare al Pumac, deţinute de omul de afaceri Ion Rădulea, cresc buruinei.

Austriecii de la Immofinanz au în portofoliu mai multe foste unităţi de producţie din Bucureşti: Ventilatorul, Electronica, Rocar. Pe terenul de patru hectare de la Electronica în 2007 pentru 16 milioane de euro, au început lucrările de construcţie la noi clădiri de birouri.

Canadienii de la Benevo, care au cumpărat terenul fostei fabrici de textile Dacia din imediata apropeire de staţia de metrou Jiului, nu au mai demarat lucrările de construcţie la proictul de mall, deşi au anunţat că au obţinut autorizaţia de construcţie.

Nici Vastint România, divizia imobiliară a Inter IKEA nu va începe prea curând lucrările la terenul cumpărat în 2011. Proiectul de la Pasajul Basarab „se află în faza de proiectare„, spunea recent Antoniu Panait, country manager Vastint România.

CITEŞTE ŞI Cum valorifică dezvoltatorii sutele de milioane de euro băgate în terenurile fabricilor comuniste