Se va putea vinde şi în România energia care încă nu există. Proiect de modificare a legii
Un mecanism de piaţă dorit de investitorii în energie, în special cei din regenerabile, poate apărea acum în România: companiile care doresc să investească în capacităţi de producţie pot, după ce obţin avizul tehnic de racordare, să contracteze energia care va fi produsă în viitor, prin înţelegeri pe termen lung, care le pot aduce finanţarea pentru construirea capacităţilor de generare respective. În cazul în care vorbim despre companii noi, ele nu vor mai fi obligate să obţină licenţă de la ANRE înainte de a încheia aceste contracte de vânzare de energie în avans.
Iată cum sună proiectul de modificare în acest sens a legii energiei:
„În scopul facilitării finanţării investiţiilor în capacităţi de producere a energiei electrice, o persoană fizică sau juridică, care deţine un aviz tehnic de racordare valabil, emis de un operator de reţea pentru racordarea unui loc de producere sau a unui loc de producereşi consum, are dreptul să contracteze, în calitate de producător, în condiţiile reglementărilor emise de ANRE, energia electrică ce va fi produsă de noua capacitate energetică, fără a deţine, în momentul tranzacţionării energiei, licenţa prevăzută la alin (2) lit. a”.
Licenţa trebuie obţinută însă cu cel puţin 60 de zile înainte de momentul începerii livrărilor fizice de energie.
Explicaţia introducerii acestei exceptări apare în nota de fundamentare a actului normativ. „Excepţia introdusă prin aceste paragrafe permite unui producător care urmează să realizeze o investiţie într-o capacitate de producer de energie electrică să tranzacţioneze pe o platformă de piaţă dedicată, fără a deţine o licenţă în prealabil, energia viitoare ce va fi produsă de respectiva capacitate, ca garanţie pentru obţinerea finanţării necesare. Astfel, prevederile propuse elimină o barieră în calea creării unei pieţe funcţionale, centralizate, pentru încheiere de contracte pe termen lung”.
ANRE lucrează deja la un proiect de reglementare (Autoritatea elaborează doar legislaţie secundară însă) care să permită acest tip de contracte, după cum am scris deja aici.
„Cel mai important lucru pe care îl cer investitorii, pentru că interes în a investi în acest domeniu există şi în cazul României, este posibilitatea de a încheia contracte pe termen lung, pentru că orice investiţie în acest domeniu se finanţează în baza unor contracte. Cel care finanţează trebuie să aibă certitudinea că investitorul poate să îşi vândă energia, să vadă cifrele, să facă o proiecţie, să vadă dacă investiţia se recuperează într-o perioadă de timp relativ scurtă”, ne-a declarat recent vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.
„Începând cu anul 2012, nu se mai pot încheia în România acele PPA-uri (power purchase agreement-n.red.), care înseamnă un acord de valorificare a energiei. Noi lucrăm la acest aspect şi încercăm să creăm o platformă, pe OPCOM, aşa cum spune legea-toate tranzacţiile se încheie centralizat, pe OPCOM-pentru aceste contracte. Există cerere în piaţă”, a mai explicat Bege.
„Din punctual de vedere al Departamentului de Piaţă (din ANRE-n.red), documentul este elaborat, este gata, mai este nevoie de anumite modificări în alte reglementări emise tot de ANRE, în speţă legate de licenţă, şi de posibilitatea de a participa la pieţe centralizate în baza licenţei sau fără licenţă.
În cursul acestei veri rezolvăm problema. Vom aproba regulamentul pentru a crea această nouă platformă pe OPCOM, şi, din informaţiile mele, şi OPCOM este pregătită să lanseze platforma”, a mai spus Bege.