Seat va investi 3,3 miliarde euro până în 2019

Economica.net
08 09. 2015
1999_seat_logo_69699300

De asemenea, în următorii doi ani marca Seat va lansat patru noi modele de autovehicule, a precizat Volkswagen după o vizită a premierului spaniol Mariano Rajoy la uzina Seat de la Martorell.

‘Aceste noi modele fac parte dintr-un plan ambiţios de a continua să întărim marca şi să stimulăm vânzările. Primul model din ofensiva Seat, care va ajunge la dealeri în prima jumătate a anului următor, va fi un SUV compact, prima incursiune a mărcii pe acest segment’, a precizat preşedintele consiliului director de la Seat, Jürgen Stackmann.

Seat este unul din principalii piloni ai industriei spaniole şi cea mai mare companie din industria auto, care în prezent este responsabilă pentru 10% din Produsul Intern Brut al Spaniei. Seat contribuie cu aproximativ 1% la PIB-ul Spaniei şi cu 4% la PIB-ul regiunii Catalonia.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Anul trecut, grupul Volkswagen a vândut un număr record de 10,1 milioane vehicule la nivel mondial. Obiectivul strategic al celor de la Wolkswagen este ca până în 2018 să devanseze Toyota Motor, pentru a deveni cel mai mare producător auto din lume.