Sebastian Burduja: România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an

România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an, consideră ministrul Energiei, Sebastian Burduja, care a participat vineri, la Berlin, la o întâlnire cu mediul de afaceri, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 29 sept. 2023, 19:01
Sebastian Burduja: România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an

„Eolian offshore. Germania este un lider. Acum finalizăm legislaţia şi în România. Cred că săptămâna viitoare vom supune aprobării Guvernului, iar ulterior proiectul va merge în Parlament. Până la sfârşitul acestui an ar trebui să avem o lege pentru energia eoliană offshore şi potenţialul acesteia din Marea Neagră”, a afirmat Sebastian Burduja, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei.

Totodată, cu ocazia participării la sesiunea despre energia verde, din cadrul „Conferinţei cu Mediul de Afaceri Româno-German”, cu participarea vice-cancelarului şi a ministrului de stat, ministrul român al Energiei a anunţat obiectivul României de a folosi până în anul 2030 o nouă tehnologie de curent continuu, care să traverseze ţara de la est la vest.

„Proiectele energetice sunt menite să fie realizate pe termen lung. Nu poţi construi parcuri solare sau eoliene de la o zi la alta. Nu poţi construi o centrală nucleară de pe un an pe altul. În România noi gândim pe termen lung. Vom scoate la licitaţie contracte pentru diferenţă pentru 1,5GW solar şi eolian onshore până la finalul anului. Asta va stabiliza în esenţă preţul pentru următorii 15 ani. Vreau să fie o licitaţie competitivă, rog investitorii germani să se prezinte.(…) Nu în ultimul rând, urmărim îndeaproape modelul german, pentru că implementaţi o tehnologie ce presupune un cablu de curent continuu de înaltă tensiune, care traversează ţara de la nord la sud. Ei bine, dorim să facem acelaşi lucru de la estul până la vestul României, deoarece producem o mare parte din energia noastră în zona de est, şi vom avea reactoare nucleare suplimentare, plus centrale eoliene offshore, în orizontul anului 2030. O mare parte din consumul nostru este în vest. Curentul continuu este o tehnologie mult mai bună, cu costuri de transport mult mai mici. De asemenea, ajută la echilibrarea sistemului energetic naţional”, a arătat Burduja.

La întâlnirea organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană au participat reprezentanţi ai sectorului energetic atât din România şi Germania, cât şi din Republica Moldova.

Potrivit Ministerului Energiei, principalele subiecte dezbătute în cadrul evenimentului au fost energia durabilă şi accesibilă, economia circulară şi aprovizionarea cu alimente.

„Aceste sectoare oferă noi oportunităţi extinse şi deschid noi domenii de cooperare. Având rezerve semnificative de gaz, dar şi capacitatea de a furnizare energie regenerabilă, România poate atrage investitori în sectorul energetic şi poate juca un rol important în consolidarea competitivităţii industriei europene. Mai mult, România este deja un important jucător regional în domeniul producţiei de energie”, se arată în comunicatul instituţiei.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...