Sebastian Burduja: Sunt jaloane pe energie din PNRR care au un procent bun de îndeplinire și mai sunt și unele mai complicate

05 07. 2023
Sebastian Burduja_The Stakeborg Talks

„Sunt jaloane unde suntem cu un procent bun de îndeplinire. De exemplu, Ordonanţa 109 a fost deja pusă în practică la marile companii, de la Nuclearelectrica până la Romgaz şi altele. Sunt jaloane mai complicate, care vizează eficienţa energetică, reforma 5 din PNRR, unde mai avem mult de lucru şi prioritatea mea zero în acest moment este să cresc capacitatea administrativă a ministerului, oamenii de acolo competenţi să continue să îşi facă treaba şi să reuşim, printr-o politică de resurse umane specifică acestor constrângeri din sectorul public, asta înseamnă transferuri, detaşări, să întărim pe termen scurt această Direcţie generală de ajutor de stat şi fonduri europene.

Ea gestionează nu numai PNRR, ci şi Fondul pentru modernizare şi câteva scheme de ajutor de stat instituite prin hotărâri de guvern, cum este schema de ajutor de stat pentru marii consumatori de energie. Este un efectiv redus, trebuie întărit, asta înseamnă că pe termen scurt soluţia o reprezintă transferurile sau detaşările, iar pe termen lung concursurile, dar un post scos la concurs şi a aduce pe cineva din afara sistemului şi a-l pregăti să livreze înseamnă trei-şase luni de zile”, a spus ministrul, prezent la o conferinţă de presă la sediul PNL.

Chestionat când estimează că jaloanele pe energie pe tranşele 3 şi 4 de plată din PNRR se vor încheia, ministrul Sebastian Burduja a arătat că se fac eforturi pentru ca în luna septembrie ministerul să fie la zi cu ceea ce ţine de cererea de plată numărul 3, iar până la finalul anului există toate şansele să fie îndeplinit jalonul pe energie pentru cererea de plată numărul 4.

„Noi facem tot efortul ca la nivelul lunii septembrie să fim la zi cu ceea ce ţine de cererea de plată numărul 3. Pentru cererea de plată numărul 4 este o analiză în curs, dar şi acolo stadiul variază, sunt jaloane care au toate şansele de îndeplinire, cum e cel legal de contractele pentru diferenţă, (…), sunt altele care prezintă anumite provocări”, a mai spus el.