Sebastian Voican, Shape Robotics, producător de roboți pentru școli: Am reușit să schimbăm regulile jocului în sectorul educațional din țara noastră. Încercăm să facem același lucru în Polonia

Intrarea pe piața din România a Shape Robotics România, filiala locală a companiei daneze specializată în producția de roboți și soluții pentru educație, a fost disruptivă a schimbat regulile pe piața educațională, în condițiile în care transformarea digitală este un concept nou și există puțini jucători care abordează acest aspect, a declarat Sebastian Voican, country manager în cadrul companiei.
Lidia Neagu - Dum, 06 oct. 2024, 22:13
Sebastian Voican, Shape Robotics, producător de roboți pentru școli: Am reușit să schimbăm regulile jocului în sectorul educațional din țara noastră. Încercăm să facem același lucru în Polonia

Shape Robotics este o companie EdTech listată la bursa de la Copenhaga, care își propune să schimbe experiența educațională prin intermediul tehnologiilor STEAM (Science, Technology, Engineering, Arts, and Mathematics). Aceasta a intrat oficial pe piața românească în 2021, atunci când a achiziționat compania StoryKids, cu care colabora încă din 2019.

În 2022, compania a făcut încă o achiziție pe piața locală prin preluarea întregului pachet de acțiuni al companiei românești de tehnologie Video Technic Systems (VTS) pentru 1,25 milioane de euro. La momentul respectiv, VTS era deținută de Sebastian Voican (60%), care era și director general și Mihai Stoienescu (40%).

”Intrarea pe piața din România a fost foarte disruptivă. Sunt multe companii, dar aș spune mai degrabă, mulți integratori în piața educațională din România. Transformarea digitală este un concept nou și există puțini jucători pe piață care se ocupă de acest aspect. Și cred că, în urmă cu trei-patru ani, Shape Robotics a reușit cumva să schimbe regulile jocului în acest sector din țara noastră. Încercăm să facem același lucru în Polonia și vom reuși”, a spus Sebastian Voican în cadrul unui Q&A pe Linkedin.

Acesta a adăugat că se află în prezent în discuții cu mai multe bănci importante din România pentru soluții de finanțare. ”Este o veste foarte bună pentru noi, faptul că băncile mari din România vor să facă afaceri cu noi”.

”Majoritatea fondurilor au fost atrase de țările din Europa Centrală în cadrul Planului de Redresare și Reziliență. Prin urmare, toate aceste pregătiri pentru a absorbi aceste fonduri necesită mult timp și, de obicei, trebuie încheiate într-un an calendaristic. Așadar, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul trimestrului, încep să împingă din ce în ce mai multe comenzi în sistem și să finalizeze cele mai mari contracte în acele perioade. De asemenea, ideea de a avea un distribuitor ne permite să nu avem livrări doar într-un singur trimestru, ci ne permite să avem un stoc tampon, iar acest lucru ar trebui luat în considerare, fiind parte din responsabilitatea distribuitorului. Dar asta este diferit față de cheltuielile publice mai previzibile din Occident, unde țări precum Franța, de exemplu, operează în cicluri de 18 sau 20 de luni de cheltuieli, în timp ce în România se lucrează trimestrial, iar în Polonia este aproape la fel”, a mai comentat Voican pe marginea rezultatelor financiare ale companiei daneze.

Shape Robotics România colaborează cu compania de distribuție românească Network One Distribution (NOD), în cadrul unui acord cadru de 10 milioane euro, încheiat la începutul anului.

”Un aspect important al acestui parteneriat provine din Planurile de Redresare și Reziliență și fondurile europene, care nu sunt atât de comune în Europa Centrală sau de Vest, ci mai degrabă în Europa de Est și Balcani. Acest lucru explică de ce NOD este atât de eficient în livrarea de proiecte guvernamentale în prezent”, a continuat country managerul.

Shape Robotics are deja un acord major cu mai multe școli din România pentru furnizarea produselor sale. Numai în 2022, compania a primit o comandă pentru furnizarea de echipamente pentru 100 de SmartLabs în școlile din România, în cadrul unui contract de 8 milioane de euro, finanțat de Ministerul Educației din România și autoritățile publice locale. Scopul general al proiectului este de a implementa un minimum de 1.175 de SmartLab-uri în România în decurs de 2-3 ani.

De asemenea, în luna septembrie, compania a anunțat un contract de 1,5 milioane de euro încheiat cu Primăria Sibiu pentru echipamente IT care creează conținut digital educațional școlilor gimnaziale din oraș.

Compania produce din 2021 roboții săi modulari Fable într-o fabrică situată în București, care produce atât pentru piața internă, cât și pentru export.

Referitor la piața din România, Sebastian Voican a mai spus că nu se așteaptă să se schimbe semnificativ în următorii trei ani, însă va crește în următorii 3-5 ani, odată cu economia țării. Cu toate acestea, piața din România va contribui ”cu siguranță” la creșterea afacerilor companiei daneze, în timp ce echipa locală poate facilita extinderea pe noi piețe.

Shape Robotics România a obținut anul trecut o creștere semnificativă, mai mult decât dublă a cifrei de afaceri, de la 37,96 de milioane de lei la 81,85 de milioane de lei, potrivit platformei Termene. Dacă cifra de afaceri a avansat 115%, profitul s-a majorat cu 10%, la 6,84 de milioane de lei.

Evoluția cifrei de afaceri a companiei a crescut constant, de la 8.244 de lei în primul an de activitate (2017) la aproape 310.000 lei în 2019. După pandemie, afacerile au făcut un salt la 1,72 de milioane de lei în 2020 și apoi la 8 milioane de lei un an mai târziu.

Te-ar mai putea interesa și
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
România a dat 1,3 miliarde de euro sub formă de ajutoare de stat
Valoarea totală a ajutoarelor de stat aprobate în România a atins, în perioada 2019-2023, suma de 1,3 miliarde euro, iar peste 62% din proiectele de ajutor de stat aprobate au fost acordate......
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Domeniu de 94 de hectare, scos la vânzare în Maramureș
Una dintre cele mai rare și valoroase proprietăți istorice din România, un ansamblu de 4 case tradiționale cu șură ...
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Registrul Comerțului anunță că a limitat erorile portalului ONRC
Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) anunță că a rezolvat o mare parte din erorile noului portal al Registrului ...
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Marcel Ciolacu a fost desemnat prim-ministru
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Marcel Ciolacu drept prim-ministru al României