Dezastrul din agricultură – Seceta a făcut ravagii în România. Aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, 2,2 milioane de hectare, afectată

Seceta a făcut ravagii și la culturile însămânțate în primăvară, în special cele de porumb și floarea-soarelui. Conform estimărilor, alte 1 milion de hectare sunt afectate, pe lângă cele 1,2 milioane de hectare de culturi însămânțate în toamna lui 2019. Ministrul Agriculturii susține că nu ar fi corect ca pentru culturile de primăvară să nu se ofere despăgubiri.
Economica.net - mar, 06 oct. 2020, 08:01
Dezastrul din agricultură - Seceta a făcut ravagii în România. Aproape un sfert din suprafața arabilă a țării, 2,2 milioane de hectare, afectată

Alte aproximativ 1 milion de hectare cultivate în primăvara acestui an sunt afectate de secetă, a declarat ministrul Agriculturii Adrian Oros într-o conferință de presă organizată de News.ro.

Potrivit acestuia, datele nu sunt însă finale. “În ceea ce privește culturile semănate în toamnă, peste 1,1 milioane de hectare au fost afectate. Dar și culturile de primăvară au fost afectate pe suprafață destul de mare. Nu avem încă cifrele exacte, dar este vorba despre- aproximativ 1 milion de hectare afectate, în mare parte porumb și floarea-soarelui”, a declarant ministrul.

Potrivit acestuia, Ministerul va căuta soluții financiare și pentru acești fermieri. “O să încercăm să identificăm soluții și sume ca și ei ( fermierii care au culture de primăvară afectate de secetă n.red) să fie despăgubiți. Este incorect ca cei cu culture de toamnă să fie despăgubiți, iar cei cu culturi de primăvară să nu fie”, susține Ministrul.

Pe termen lung, această soluție de a oferi despăgubiri celor afectați de secetă nu este una viabilă. “Nu e productiv ca anual să dăm de la MADR despăgubiri, iar fermierii să piardă oricum. Aceste despăgubiri nu acoperă nici o tremie din pierderi. Cel mai bine ar fi să investim masiv în sisteme de irigații”, a declarant Oros.

Din datele MADR, până acum, ministerul a cheltuit 200 de milioane de euro pentru despăguburi  despaguburi. “Dacă mai dău încă 200 de milioane ar fi 400 de milione. Oare câte zeci de mii de hectare am fi irigat dacă investeam acești bani în sistemul de irigații? În perioada 2017-2019, media sumelor investite în irigații a fost de 170 de milioane de lei”, mai spune ministrul.

Acesta a atras atenția și asupra unei practici incorecte a poprietarilor de terenuri care solicită și primesc subvenții completând cererile unice pe suprafață, pe lângă arenda pe care o oprimesc de la cultivatorii terenurilor lor. 

„Proprietarii de terenuri beneficiază și de subvenții și percep și arendă de la cei ce lucrează pământul: Am fost neplăcut surprins să constat că acest lucru se petrece în aproape toate zonele din țară și într-un procent îngrijorător. Trebuie să acționam rapid, pentru că acești proprietari primesc ilegal subvenții”, explică Oros.

România are o suprafață arabilă de circa 9,5 milioane de hectare.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...