Secetă pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, în perioada următoare

Suprafeţe agricole extinse din Moldova, sudul şi centrul Transilvaniei, izolat din nordul Munteniei şi centrul Dobrogei, vor prezenta în perioada următoare deficite moderate de apă în sol, iar ritmurile vegetative ale plantelor se vor desfăşura lent, se arată în prognoza agrometeorologică valabilă pentru intervalul 26 martie - 1 aprilie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Economica.net - sâm, 26 mart. 2016, 09:33
Secetă pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, Transilvania, Muntenia şi Dobrogea, în perioada următoare

Prognoza de specialitate relevă faptul că rezerva de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a teritoriului agricol. În schimb, pe suprafeţe extinse din Moldova, sudul şi centrul Transilvaniei, izolat în nordul Munteniei şi centrul Dobrogei, se vor semnala deficite moderate de apă în sol (secetă pedologică moderată).

În condiţiile menţionate, procesele fiziologice ale culturilor de câmp şi pomi-viticole vor fi, în general, normale pe suprafeţele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, iar în depresiunile din centrul şi nordul ţării, precum şi pe terenurile unde se înregistrează deficite de apă în sol, ritmurile vegetative ale plantelor se vor desfăşura lent.

Potrivit ANM, starea de vegetaţie a speciilor de toamnă se va prezenta, în general, medie şi bună, respectiv medie şi slabă la cele întârziate fenologic, precum şi pe terenurile afectate de seceta pedologică, în special din sud-estul, sudul şi estul ţării.

Astfel, culturile de orz şi grâu de toamnă înfiinţate în perioada optimă vor parcurge înfrăţirea (10-100%) în cea mai mare parte a zonelor de cultură, precum şi alungirea paiului (10-80%), îndeosebi pe suprafeţele agricole din jumătatea de sud a ţării. De asemenea, culturile înfiinţate tardiv îşi vor continua formarea frunzei a treia (50-100%) şi înfrăţirea (10-30%). În sudul, sud-estul şi estul ţării, rapiţa se va afla predominant la înfrunzire (10-16 frunze), alungirea tulpinii (10-90%) şi local apariţia inflorescenţelor.

La pomii fructiferi se vor continua fazele de înmugurire şi dezmugurire în majoritatea plantaţiilor, mai avansate fiind speciile extratimpurii şi timpurii de sâmburoase (cais, corcoduş, piersic), care se vor afla la înflorire. Pe de altă parte, în aproape toate podgoriile, la viţa de vie predominantă va fi faza de ‘plâns’ (momentul în care viţa-de-vie îşi vindecă ramurile amputate, cu ajutorul unei răşini similare unui lichid ce se scurge picătură cu picătură, sub forma unor mici lacrimi, n.r.). Local, în plantaţiile din sudul şi sud-estul ţării, va fi posibilă semnalarea înmuguririi.

La nivel general, lucrările agricole în câmp vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

Din punct de vedere meteorologic, următorul interval se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general normal, după care, se va produce o încălzire treptată a vremii, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între un grad şi 9 grade Celsius, în primele zile, limite apropiate normele climatologice, respectiv între 7 şi 14 grade Celsius, în restul perioadei.

În plus, se prognozează precipitaţii predominant sub formă de ploaie, însoţite de intensificări temporare ale vântului, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...