Secetă pedologică moderată şi puternică în Dobrogea şi pe suprafeţe agricole extinse din Moldova

Seceta pedologică moderată şi puternică se menţine în Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova şi în anumite zone ale Munteniei, afectând cultura grâului de toamnă şi pe cea a porumbului, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 26 mai - 1 iunie 2023.
AGERPRES - vin, 26 mai 2023, 11:08
Secetă pedologică moderată şi puternică în Dobrogea şi pe suprafeţe agricole extinse din Moldova

„În cultura grâului de toamnă, aprovizionarea cu apă pe profilul de sol 0-100 cm se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana şi Oltenia, cea mai mare parte a Banatului, Transilvaniei şi a Munteniei, local în nordul, estul, izolat centrul şi sud-vestul Moldovei. În Dobrogea, pe suprafeţe agricole extinse din Moldova, local în nordul, estul şi sudul Munteniei, izolat nord-vestul Banatului, sudul Transilvaniei, se va semnala secetă pedologică moderată şi puternică”, precizează specialiştii ANM, scrie Agerpres.

 

Citeşte şi

Rezerva de umiditate accesibilă plantelor de porumb pe adâncimea de sol 0-100 cm se va situa la valori satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Transilvania, Crişana, Oltenia şi Banat, cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, izolat sud-vestul şi estul Dobrogei. Conţinutul de apă din sol se va încadra în limite scăzute, seceta pedologică fiind moderată, în cea mai mare parte a Dobrogei, local în nord-estul, estul şi sudul Munteniei, sudul, estul şi sud-estul Moldovei.

Potrivit prognozei agrometeorologice, ritmurile de creştere şi dezvoltare la culturile de câmp şi pomi-viticole vor fi normale pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării şi mai intense pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. De asemenea, pe terenurile afectate de seceta pedologică din sud-estul şi sudul teritoriului agricol, ritmurile de vegetaţie vor fi stânjenite temporar, izolat înregistrându-se ofilirea aparatului foliar în orele de amiază, precum şi uscarea frunzelor bazale la speciile de toamnă, în special în semănăturile efectuate tardiv.

„Pe ansamblu, starea de vegetaţie se va menţine bună şi medie, respectiv medie şi slabă la culturile întârziate fenologic, precum şi pe suprafeţele agricole unde se vor înregistra în continuare deficite de umiditate în sol”, se arată în documentul publicat de ANM.

În funcţie de data semănatului, orzul şi grâul de toamnă îşi vor definitiva alungirea paiului (90-100%), continuându-se totodată înspicarea şi înflorirea (10-100%), precum şi începutul maturităţii în lapte (10-30%) la orz. Cultura de rapiţă va parcurge predominant înflorirea (70-100%), formarea silicvelor şi a boabelor în silicve (10-100%), la nivelul întregii ţări. La cultura de porumb, în funcţie de data semănatului şi precocitatea hibridului, se vor semnala răsărirea şi apariţia frunzei a treia (10-100%), precum şi înfrunzirea (4-10 frunze), cu o stare de vegetaţie pe ansamblu bună şi medie, cu excepţia zonelor afectate de fenomenul de secetă pedologică, unde se vor înregistra neuniformităţi în dezvoltarea plantelor şi densităţi mai reduse, plantele având o vigurozitate medie şi slabă.

Floarea-soarelui se va afla în fazele de dezvoltare a primei perechi de frunze (10-100%) şi înfrunzire (6-12 frunze). În centrul, estul şi nord-vestul ţării, sfecla de zahăr va înregistra răsărirea (75-100%), dezvoltarea primei perechi de frunze şi dezvoltarea aparatului foliar (10-100%). Fenologic, cartoful îşi va continua răsărirea (50-100%) şi creşterea lăstarilor laterali (10-100%), izolat fiind posibil începutul tuberizării (10-15%) la soiurile timpurii pentru consum.

Speciile pomicole vor parcurge creşterea lăstarilor, frunzelor şi rodului, iar la soiurile timpurii de cireş se va putea înregistra coacerea fructelor şi local începutul recoltării. În majoritatea podgoriilor, viţa-de-vie se va afla la înfrunzire, creşterea lăstarilor şi înflorire.

Specialiştii ANM transmit că lucrările agricole de sezon (aplicarea îngrăşămintelor, erbicidări, praşile, tratamente fitosanitare, etc.) se vor putea efectua în condiţii bune în zilele fără precipitaţii.

Din punct de vedere termic, perioada menţionată se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general mai ridicat decât în mod obişnuit, pe aproape întreg teritoriul agricol. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între 14 şi 23 de grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 şi 4 grade, la scara întregii ţări.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între 20 şi 29 de grade Celsius, în toate zonele de cultură, iar cea minimă va fi cuprinsă între 7 şi 17 grade în cea mai mare parte a ţării, valori mai scăzute fiind posibile în depresiuni. Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm va oscila între 14 şi 22 de grade Celsius, optimă parcurgerii ritmurilor de creştere şi dezvoltare, îndeosebi în semănăturile de primăvară efectuate în epoca optimă.

Sub aspect pluviometric, precipitaţiile vor avea caracter de aversă, dar şi torenţial, acestea fiind însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, local cu aspect de vijelie, în majoritatea regiunilor agricole. De asemenea, cantităţile de apă prognozate vor fi mai însemnate, iar izolat vor fi condiţii de producere a grindinei.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...