Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Fiecare compartiment al companiei TAROM va fi verificat începând de luni

Fiecare compartiment al companiei TAROM va fi verificat începând de luni, a declarat, vineri, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoş Titea, subliniind că ministrul de resort a constituit o comisie care va face 'puţină ordine' în companie.
Economica.net - vin, 10 nov. 2017, 15:16
Secretar de stat în Ministerul Transporturilor: Fiecare compartiment al companiei TAROM va fi verificat începând de luni

‘Domnul ministru (Felix Stroe, ministrul Transporturilor n.r.) a dispus o comisie care să stea alături de cei de la compania TAROM, împreună cu toţi factorii de decizie, să facem puţină ordine în companie, deoarece nimeni nu îşi mai permite să lucreze într-o dezordine şi harababură, cum a fost până acum la TAROM. Aţi văzut foarte bine toate problemele care au fost la TAROM şi vreau să vă dau doar câteva exemple. Referitor la întârzieri, în anul 2015 am avut 721.000 de lei pierderi, în anul 2016 am avut 2,3 milioane. Sunt şi pierderi cauzate de partea tehnică, sunt lucruri normale, care se întâmplă la toate companiile, dar siguranţa pasagerilor este primordială. De luni vom lua la purificat fiecare compartiment al companiei TAROM’, a spus secretarul de stat pe aeroportul Otopeni.

Acesta a precizat că la nivelul companiei TAROM a început şi o evaluare a personalului, deoarece ‘e momentul să punem osul la muncă’ pentru a aduce compania acolo unde îi este locul.

‘Domnul ministru Stroe iubeşte foarte mult TAROM şi este foarte implicat. La ora actuală, la nivelul companiei Tarom s-a început o evaluare a personalului. Am spus-o şi o mai spun: cine vrea să rămână în Tarom trebuie să muncească alături de companie, pentru că e momentul să punem osul şi să aducem TAROM acolo unde îi este locul’, a afirmat Titea, adăugând că mandatul directorului interimar al TAROM a fost prelungit de Consiliul de Administraţie până la finele anului.

O aeronavă TAROM ce trebuia să efectueze joi cursa ROT 374 Bruxelles-Bucureşti a necesitat verificări suplimentare la sistemul de navigaţie. După evaluarea tehnică a aeronavei, compania TAROM a luat decizia reprogramării acestei curse pentru vineri, la ora estimată de decolare 10:45 (ora locală). Printre pasagerii aflaţi la bordul aeronavei se aflau ministrul Apărării, Mihai Fifor, comisarul european Corina Creţu, europarlamentarul Maria Grapini şi secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Dragoş Titea.

‘A fost o piesă a sistemului de navigaţiei, care în momentul în care a vrut să plece nu a mai funcţionat. S-a încercat resetarea de sistem, de două, trei ori. Am încercat să vorbim cu cei de la Lufthansa, să vedem dacă ei au această piesă pe aeroportul din Bruxelles, având în vedere că avem un contract cu cei de acolo, dar nu aveau piesa. Am luat legătură şi cu cei de la Sabena (compania belgiană de navigaţie n.r.), sperând ca ei să poate să aibă piesa respectivă. Era vorba de o singură piesă, care nu mai aprindea acel sistem de navigaţie, nu era niciun fel de problemă. Problema s-a remediat în 5 minute. Când a venit piesa s-a remediat’, a explicat Titea, subliniind că ‘important e că am ajuns bine’.

TAROM a anunţat vineri dimineaţa că alte trei zboruri vor înregistra întârzieri cuprinse între 45 de minute şi o oră şi 45 de minute în urma reprogramării, din motive tehnice, a cursei Bruxelles – Bucureşti.

‘Ca urmare a reprogramării cursei RO 374 Bruxelles – Bucureşti, următoarele zboruri vor avea întârzieri: ROT 301/2 Bucureşti-Frankfurt-Bucureşti se estimează o întârziere de 45 de minute; ROT 225/6 Bucureşti-Praga-Bucureşti se estimează o întârziere de 1 h si 45 de minute; ROT383/4 Bucureşti-Paris-Bucureşti se estimează o întârziere de 1 h’, a informat compania pe propria pagină de Internet.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...