Secretar de stat Laufer: Până la începutul anului 2018 rămânem doar cu 50 de taxe fiscale şi nefiscale în România
‘În afară de eliminarea celor 102 taxe, urmează ca, până la începutul anului 2018, să rămânem doar cu 50 de taxe fiscale şi nefiscale în România, plecând de la peste 200 anul trecut. Este un pas foarte mare înainte, iar din luna decembrie a anului 2018, dorim ca toate taxele şi contribuţiile către statul român să fie efectuate exclusiv online şi să scăpăm odată de coada la ghişee’, a spus Laufer.
El a precizat că aceste măsuri vor crea un mediu prielnic dezvoltării antreprenoriatului, cadrul funcţional cuprinzând ca direcţii principale legea prevenţiei, partea de debirocratizare şi taxarea.
‘La crearea legii prevenţiei, care cuprinde partea de prevenţie practică pentru agenţii comerciali şi partea de informare, au lucrat 17 ministere şi peste 40 de autorităţi cu activitate de control. Procesul de debirocratizare este coordonat de Secretariatul General al Guvernului, iar fiecare minister va avea un departament intern de debirocratizare. Un alt pilon este taxarea, nivelul fiscalităţii, care la programul de guvernare are unele măsuri: scăderea TVA de la 20 la 19%, şi, începând cu anul 2018, TVA va fi scăzut la 18%, după care sunt prevăzute nişte măsuri concrete cum ar fi creşterea plafonului pentru microintreprinderi de la 100.000 la 500.000 euro ca cifră de afaceri, iar taxa pe dividende va fi 0%… Peste 94% dintre firmele care activează în România au o cifră de afaceri de până în 500.000 euro, dar pentru cele peste acest plafon, impozitul pe profit este de 16%, el urmând să fie redus anul viitor la 10% şi 0% pe dividende’, a afirmat Laufer.
Secretarul de stat a menţionat că programul ‘Start-up Nation’ se adresează celor care doresc să se apropie de antreprenoriat, iar scopul principal este de a stimula înfiinţarea de noi societăţi comerciale în România, pe de o parte, pe de altă parte are scop informativ şi educativ şi ,,binenţeles finanţarea celor zece mii de start-up-uri anual’.
‘Programul ‘Start-up Nation’ nu are doar rolul de a finanţa zece mii de firme pe an ci şi de a da o şansă tinerilor să se apropie de antreprenoriat. România are al doilea cel mai scăzut procent din Uniunea Europeană din punctul de vedere al implicări tinerilor în zona antreprenoriatului. Lucrul acesta este rău pentru noi. Sunt foarte mulţi tineri care pleacă din ţară, de ceea prin ‘Start-up Nation’, vrem să-i aducem înapoi’, a spus Laufer.
Secretarul de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, Adrian Mlădinoiu, a precizat, la rândul lui, că programul a fost gândit să satisfacă necesitatea de a reîmprospăta clasa antreprenorială românească ,’cu idei noi, cu vise noi, cu vise viabile care se pot pune în practică, vise şi idei care pot să ajungă de succes’
‘ Tot prin acest program ne dorim ca forţa de muncă care a plecat din ţară odată cu aderarea noastră la Uniunea Europeană să o reîntoarcem spre România, forţa de muncă specializată care într-adevăr aduce valoare societăţii. Programul vine să întruchipeze ideea de a întări clasa de mijloc în ţara noastră’, conform sursei citate.
Programul ‘Start-up Nation’ se derulează pe trei ani, are o valoare totală de peste 350 milioane euro şi este finanţat din fonduri europene şi de la guvern. Grant-ul nerambursabil este de aproximativ 45.000 euro /IMM. Vor fi finanţate 10.000 de start-up-uri/an şi se vor crea aproximativ 15-17.000 de locuri de muncă/an. La începutul lunii mai, se va deschide sesiunea de înscriere în program, procedură care va dura 30 de zile şi se face numai on-line.