Secretarul american al Trezoreriei, în turneu european – Davos, Paris, Bruxelles şi Kiev
După ce va participa vineri la Forumul economic de la Davos, în Elveţia, Jacob Lew va sosi duminică în Franţa unde se va întâlni cu ministrul finanţelor, Michel Sapin, a anunţat Trezoreria Statelor Unite într-un comunicat dat publicităţii miercuri, potrivit AFP.
Luni, demnitarul american va merge la Bruxelles unde va avea întrevederi cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creştere economică, investiţii şi competitivitate, Jyrki Katainen, precum şi cu letonul Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte pentru euro şi dialog social. De asemenea, el se va întâlni cu Pierre Moscovici, comisar european pentru afaceri economice, şi cu britanicul Jonathan Hill, comisar european pentru servicii financiare.
Miercuri, secretarul Trezoreriei SUA se va deplasa la Kiev unde va discuta cu membri guvernului despre programul de asistenţă financiară americană pentru Ucraina, scrie Agerpres.
Între timp, Jacob Lew va merge marţi în Polonia unde va participa la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare Auschwitz.