Secretarul american al Trezoreriei salută un acord „fără precedent” al G7 privind un impozit minim global pentru multinaţionale

Secretarul american al trezoreriei (ministru de finanţe) Janet Yellen a salutat sâmbătă "angajamentul fără precedent" al miniştrilor de finanţe din G7 (Grupul celor 7 state cele mai industrializate), care au ajuns mai devreme sâmbătă în cadrul reuniunii lor de la Londra la un acord asupra unui impozit minim global pentru multinaţionale, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 05 iun. 2021, 16:26
Secretarul american al Trezoreriei salută un acord

„Acest impozit minim global va pune capăt cursei scăderii fiscalităţii pentru companii şi va face dreptate clasei medii şi lucrătorilor din Statele Unite şi din lume”, a apreciat Yellen într-un comunicat citat de Agerpres.

Acordul anunţat sâmbătă evocă un impozit minim de 15% aplicabil societăţilor în fiecare ţară unde operează, obiectivul fiind de a taxa multinaţionalele acolo unde realizează profitul şi nu doar unde sunt înregistrate.

Măsura se va aplica companiilor internaţionale cu o marjă de profit de minimum 10%. Potrivit acordului, peste acest prag, 20% din profiturile obţinute urmează să fie impozitate în ţările unde activează grupul respectiv, scrie Agerpres.

Sunt vizate, în special, marile grupuri de tehnologie americane, care înregistrează rezultate record.

Totuşi, comunicatul miniştrilor de finanţe din G7 (Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Japonia, Germania şi SUA) nu precizează dacă statele care au impus deja o taxă companiilor-gigant din sfera digitală, cum este şi Marea Britanie, ar urma să renunţe la aceasta pentru a aplica noul impozit, precizează Agerpres.

Miniştrii de finanţe din G7 s-au pronunţat în favoarea proiectului de a face obligatorie publicarea de către companii a aşa-ziselor riscuri climatice, un alt subiect important care va fi abordat la summitul G7 de la sfârşitul săptămânii viitoare de la Cornwall (sud-vestul Angliei).

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării
Radu Miruță: Toată lumea trebuie să înțeleagă că digitalizarea este o prioritate. Nu mai există scuză că nu se ...
Nu mai există scuză că nu se poate susţine financiar proiectul de digitalizare a ţării pentru că absolut toată lumea, şi societatea civilă, şi mediul politic, trebuie să înţeleagă că......
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis deschide un nou birou la Cluj-Napoca
Eltra Logis, unul dintre principalii jucători locali de pe piața de logistică, transport și depozitare de nișă, și-a ...
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
Kerr Cheng preia conducerea HONOR România cu misiunea de a accelera dezvoltarea companiei pe piața locală
HONOR România a anunțat numirea lui Kerr Cheng în funcția de country manager începând cu trimestrul patru al acestui ...
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit excesiv rămâne în suspensie, iar procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată
Alexandru Nazare: Comisia Europeană confirmă respectarea angajamentelor fiscale de către România. Procedura de deficit ...
Procedura de suspendare a fondurilor europene a fost îngheţată şi România îşi păstrează accesul deplin la finanţările ...