Secretarul Consiliului de Securitate rus anunţă că nu va exista o revoluţie în Rusia

Forţele de ordine ruseşti vor împiedica tentativele opoziţiei de a provoca o revoluţie în Rusia, cu sprijin din străinătate, a declarat marţi secretarul Consiliului de Securitate rus, Nikolai Patruşev, relatează AFP.
Economica.net - mar, 18 dec. 2012, 13:04
Secretarul Consiliului de Securitate rus anunţă că nu va exista o revoluţie în Rusia

„Nu sunt întrunite condiţiile pentru o «revoluţie colorată» în Rusia (…) şi nu vom permite ca scenarii similare să fie realizate în ţara noastră”, a declarat Patruşev într-un interviu pentru cotidianul Komsomolskaia Pravda.

În Rusia, formularea se referă mai ales la „revoluţia trandafirilor”, care a avut loc în Georgia la sfârşitul anului 2003, şi la „revoluţia portocalie”, produsă în Ucraina la sfârşitul lui 2004, două acţiuni de contestaţie populară care au adus la putere guverne prooccidentale în aceste foste republici sovietice.

Aceste „revoluţii sunt importate din străinătate şi scenariile (lor) sunt pregătite cu atenţie de către specialişti occidentali”, a apreciat Patruşev, un fost director al FSB (fostul KGB).

El a acuzat opoziţia rusă, care organizează periodic manifestaţii de protest faţă de regimul preşedintelui Vladimir Putin, că „subminează situaţia politică în ţară”, servind interesele unor „comanditari externi”.

El a luat apărarea recentelor legi care pedepsesc sever participarea la manifestaţii neautorizate sau care califică drept „agenţi străini” ONG-urile finanţate din străinătate.

„Este vorba despre măsuri necesare care urmăresc să menţină stabilitatea” şi să „asigure securitatea populaţiei”, a subliniat Patruşev.

Kremlinul a acuzat în numeroase rânduri opoziţia, care a strâns sute de mii de persoane pe străzi în cursul anului trecut, că este plătită din străinătate.

Te-ar mai putea interesa și
Olaf Sleijpen, numit guvernator al DNB (Banca Centrală Țărilor de Jos)
Olaf Sleijpen, numit guvernator al DNB (Banca Centrală Țărilor de Jos)
Guvernul interimar din Țările de Jos l-a ales pe Olaf Sleijpen în funcția de guvernator al Băncii Centrale a țării (DNB), înlocuindu-l pe actualul președinte Klaas Knot, al cărui mandat se......
35.000 de români sunt angajați acum în industria eoliană. Se ocupă de parcuri eoliene din România și din Europa
35.000 de români sunt angajați acum în industria eoliană. Se ocupă de parcuri eoliene din România și din Europa
Industria eoliană din România numără în prezent 35.000 de angajați care sunt implicați în construirea, operarea și ...
TAROM prelungește suspendarea zborurilor spre Tel Aviv, Beirut și Amman
TAROM prelungește suspendarea zborurilor spre Tel Aviv, Beirut și Amman
Compania națională TAROM a anunțat prelungirea suspendării zborurilor spre Israel, Liban și Iordania pe fondul conflictului ...
Nemţii de la DEHN încep construcţia unei fabrici la CTPark Piteşti şi fac angajări
Nemţii de la DEHN încep construcţia unei fabrici la CTPark Piteşti şi fac angajări
Grupul german DEHN, specializat în soluţii de protecţie la trăsnet, supratensiuni şi echipamente de siguranţă, va ...