Secretarul de stat al SUA efectuează o vizită istorică în Cuba

Economica.net
14 08. 2015
john_kerry_gesture_ap_img_86691100

John Kerry, primul şef al diplomaţiei americane care se află pe teritoriul cubanez din 1945, va asista în special la ceremonia de arborare a drapelului american în faţa ambasadei americane şi se va întâlni cu disidenţi în particular.

‘Vor fi impedimente în cursul procesului (de apropiere cu Cuba), dar este un început’, a afirmat John Kerryn în prezenţa ziariştilor care se aflau la bordul avionului.

De asemenea, prezent în avion a fost senatorul democrat de Vermont Patrick Leahy care s-a declarat ‘foarte încântat’ de această deplasare.

Deputatul american şi-a reafirmat opoziţia faţă de embargoul american impus Cubei din 1962, apreciind că în ’50 de ani nu a funcţionat niciodată’. ‘Ridicarea embargoului ar permite să se obţină cele mai mari schimbări în cel mai scurt timp’, a adăugat el.

SUA şi Cuba au anunţat la mijlocul lunii decembrie reluarea relaţiilor diplomatice după mai mult de o jumătate de secol.