Secretarul de stat al SUA se întâlneşte vineri la Bruxelles cu miniştrii de externe din NATO şi Ucraina
Blinken va lua parte la un summit special alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba. Între invitaţi s-ar mai număra şefa diplomaţiei britanice Liz Truss şi cea a Canadei, Melanie Joly.
Ulterior, secretarul de stat american urmează să călătorească spre Europa de est pentru a discuta despre invazia din Ucraina cu alţi aliaţi, fiind aşteptat sâmbătă în Polonia, înainte de a porni mai departe spre Republica Moldova, apoi Lituania, Letonia şi Estonia. Turneul este prevăzut să se încheie pe 8 martie.