Secretarul general al NATO: Este nevoie de o coordonare cu Rusia în privinţa Siriei pentru a se evita orice „incident”
Într-un interviu pentru Reuters în marja Adunării Generale a ONU de la New York, Stoltenberg a spus că este ‘prea devreme pentru a stabili’ care sunt planurile Rusiei în Siria, dar că aceasta şi-a sporit prezenţa acolo, inclusiv prin avioane de luptă şi sisteme de apărare antiaeriană.
‘Bineînţeles, este nevoie să ne asigurăm că nu se produce niciun incident sau accident şi că există mecanisme pentru a elimina orice risc de conflict în legătură cu prezenţa militară tot mai mare a Rusiei şi eforturile în desfăşurare ale coaliţiei care luptă împotriva ISIL (Statul Islamic – n.r.)’, a spus el.
Stoltenberg, care urmează să se întâlnească luni cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, a făcut apel la Rusia ‘să joacă un rol constructiv şi cooperant’ în lupta împotriva Statului Islamic şi a adăugat că a-l susţine pe preşedintele sirian Bashar al-Assad ‘nu este o contribuţie constructivă la găsirea unei soluţii’, scrie Agerpres.
‘Este nevoie cel puţin să se elimine orice risc de conflict în legătură cu prezenţa forţelor armate ruse în Siria şi cu prezenţa forţelor care luptă împotriva ISIL’, a afirmat el, precizând că a salutat contactele care au avut deja loc între SUA şi Rusia.
Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a declarat duminică la rândul său că este vitală coordonarea tuturor eforturilor împotriva Statului Islamic, dar că acest lucru nu se întâmplă încă.
Întrebat despre atacurile aeriene desfăşurate de Franţa separat de coaliţia condusă de SUA, Stoltenberg a spus că a salutat ‘eforturile tuturor aliaţilor NATO de a lupta împotriva ISIL’.
El nu a exclus un rol extins al NATO în lupta împotriva Statului Islamic, dar a refuzat să spună ce ar presupune acest lucru. ‘Cred că ar fi greşit din partea mea să anunţ sau să speculez în legătură cu eventuale roluri suplimentare. Vom discuta despre aceasta dacă şi când va fi pe agendă’, a subliniat secretarul general al NATO.