Secretarul general al OCDE efectuează o vizită la Bucureşti; întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă

Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, efectuează, vineri, o vizită oficială la Bucureşti.
AGERPRES - vin, 28 ian. 2022, 11:39
Secretarul general al OCDE efectuează o vizită la Bucureşti; întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă

Secretarul general al OCDE va fi întâmpinat în cursul dimineţii de premierul Nicolae Ciucă la Palatul Victoria, unde vor avea o întrevedere oficială. De la ora 10,30 este programat evenimentul de lansare a studiului „Economic Survey of Romania”, în cadrul căreia vor lua cuvântul cei doi oficiali.

Mathias Cormann va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, de la ora 13,00.

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, marţi, decizia Consiliului OCDE de lansare a negocierilor de aderare cu România.

„Salut călduros decizia OCDE de astăzi de deschidere a negocierilor de aderare cu România. Mulţumesc secretarului general Mathias Cormann şi statelor membre pentru susţinerea candidaturii României! Rămânem angajaţi să atingem obiectivul aderării la OCDE, cu energie şi determinare”, a scris şeful statului pe Facebook.

Şi Guvernul a salutat decizia Consiliului OCDE privind lansarea negocierilor de aderare cu România, subliniind într-un comunicat de presă că, prin această decizie, ţara noastră se apropie semnificativ de atingerea unuia dintre obiectivele sale strategice de politică externă, unanim împărtăşit şi asumat constant la cel mai înalt nivel al statului, şi anume, obţinerea statutului de membru al Organizaţiei.

Te-ar mai putea interesa și
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu va fi însoțită de măsuri compensatorii
FIHR avertizează Guvernul că „Ordonanţa trenuleţ” va avea efecte devastatoare asupra turismului, dacă nu ...
Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR) lansează un apel urgent către Guvernul României în ceea ce priveşte impactul "devastator" asupra industriei turismului pe care îl vor avea......
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia plănuiește să deschidă trei centrale nucleare până în 2035
Turcia intenţionează să construiască trei centrale nucleare până în 2035, a anunţat vineri ministrul turc al Energiei ...
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura între Finlanda și Estonia a fost avariat
Mark Rutte anunță că NATO își va consolida prezența în Marea Baltică, după ce un cablu submarin care făcea legătura ...
NATO îşi va consolida prezenţa în Marea Baltică în urma avarierii cablului electric submarin Estlink 2, a declarat ...
Compania Sinteza a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare prin PNRR pentru construirea unei fabrici noi la Oradea de producție, testare și reciclare a electroliţilor
Compania Sinteza a semnat cu Ministerul Energiei un contract de finanțare prin PNRR pentru construirea unei fabrici noi ...
Sinteza S.A. a semnat vineri cu Ministerul Energiei un contract de finanţare, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ...