Secretele din spatele business-ului Debenhams. Octavian Radu a dat şah Alpha Bank şi Banca Transilvania

Octavian Radu, patronul grupului RTC Holding, a lăsat în urma business-ului eşuat cu magazine Debenhams datorii în valoare de 14,3 milioane de euro. Din total, 33% reprezintă credite nerambursate pe care Radu le-a preluat prin alte firme pe care le controlează.
Alina Stanciu - lun, 11 aug. 2014, 21:00
Secretele din spatele business-ului Debenhams. Octavian Radu a dat şah Alpha Bank şi Banca Transilvania

Retailerul britanic de fashion Debenhams s-ar putea reîntoarce pe piaţa locală cu un nou proprietar, la un an de când Octavian Radu, patronul grupului RTC Holding, a închis şi ultimele dintre cele 6 unităţi deschide de-a lungul timpului în ţara noastră. Între timp,  creditorii Debro Retail SA, firma care opera magazinele Debenhams, se luptă să îşi recupereze banii în instanţă, iar lichidatorul judiciar să valorifice bunurile rămase în urma lichidării magazinelor. În total, este vorba despre aproximativ 14,3 milioane de euro (63 de milioane de lei).

Debro Retail a solicitat, în septembrie 2013, deschiderea procedurii simplificate a falimentului, motivând că a constatat un dezechilibru financiar bazat pe lipsa de lichidităţi şi că are detorii ce depăşesc 90 de zile.

Şi-a cumpărat propriile creanţe

Din datele oferite ECONOMICA.NET de către ONRC, potrivit tabelului definitiv al creanţelor, debitorului Debro Retail SRL are de dat  4,8 milioane de euro ( 21,3 milioane de lei) în contul unor creanţe garantate ce au provenit din împrumuturi luate de societate de la bănci. Creditorii sunt firme controlate tot de Octavian Radu care au au preluat de la Alpha Bank şi Banca Transilvania creanţe prin contracte de novaţie. Mai precis, cea mai mare datorie pe care o are Debro Retail-14,7 milioane de lei (3,3 milioane de euro)- este faţă de Depozitul de Carte Distribuţie SRL, firmă controlată tot de Octavian Radu şi aflată în insolvenţă. Creanţa provine de fapt din două contract de credite pe care Debro le-a semnat cu Alpha Bank în 2007 şi 2010 şi pe care Depozitul de Carte Distribuţie SRL le-a preluat prin novaţie iulie 2013.

Citeşte şi 

Debenhams revine în România, la un an după ce a închis magazinele

Din tabelul definitiv al creanţelor mai reiese că Debro Retail mai are de dat  3,3 milioane de lei către Arstate SRL şi alţi 3,2 milioane de lei MTT Training Services, firme care au preluat prin novaţie de la Banca Transilvania şi Respectiv Alpha Bank credite luate de Debro retail în 2010. Atât Arstate SRL cât şi MTT Training Services fac parte din grupul RTC al omului de afaceri Octavian Radu. 

Ce bani trebuie să recupereze Debenhams

Lanţul de magazine Debenhams fiind operat de Debro Retail în franciză, compania a rămas cu plăţi restante şi faţă de francizorul Debenhams Retail p.l.c cu sediul în Londra. În total, este vorba despre 38,1 milioane de lei, bani pe care britanicii trebuie să îi recupereze în contul articolelor vestimentare trimise în România. De asemenea, compania are datorii în valoare de 57.800 de lei către DB Apparel UK Ltd , în contul unor produse recepţionate, dar şi către Clean Leader SRL care are de recuperat 16.600 de lei. Totodată, Debro Retail trebuie să plătească Băneasa Development SRL; companie care operează centrul comercial Băneasa Shopping City unde Debenhams a avut un magazin, 2.900 de lei.

De ce şi-a cerut insolvenţa

În analiza realizată de administratorul judiciar, cifra de afaceri a companiei a înregistrat o evoluţie descrescătoare în perioada 2010-2012, de la 36,1 milioane de lei în 2010 la 30,5 milioane de lei în 2012.În schimb, pierderile nete au crescut de la 3,9 milioane de lei în 2010 la 7,3 milioane de lei în 2012.”În opinia noastră,cauza determinantă care a provocat o stare serioasă de epuizare economică, este criza economică mondială mprezentă în toate tipurile de economii, în toate tipurile de business.Considerând conjunctura de criză economică, Debro Retail a reuşit să menţină activitatea profitabilă până la sfârşitul anului 2011. În 2012, din cauza reduicerii considerabile a cifrei de afaceri, anul financiar s-a închis cu pierderi”,, se arată în analiza lichidatorului. Potrivit acesteia, Debenhams s-a confruntat în perioada amintită cu reducerea numprului de clineţi, o lipsă acută de lichidităţi şi o expunere mare la creditele bancare.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...