Povestea moldovenilor care au ajuns să controleze una dintre cele mai mari rețele de sănătate din țară. Afaceri de sute de milioane

07 05. 2022
Arcadia_BR-interior_PRINT

„Înainte de a vedea o afecțiune, noi vedem un om. De aceea, atenția, grija, soluțiile individuale și empatia joacă un rol foarte important în procesul de vindecare pe care îl oferim în spitalele și centrele noastre medicale”, spune Raluca Fiterman, CEO Arcadia – Spitale și Centre Medicale. Ea arată Arcadia s-a născut din dorința de a ajuta comunitatea locală și de a răspunde nevoilor pacienților. Lipsa de servicii medicale integrate în regiunea de Nord-Est a țării a constituit un îndemn important pentru familia Fiterman.

„Călătoria noastră, ca familie, în sectorul medical privat din România, a început în anul 2008 odată cu înființarea centrului de imagistică de înaltă performanță, Arcadia Medical Center. Apoi, în 2010, am deschis la Iași primul spital din ceea ce este astăzi rețeaua medicală Arcadia – Spitale şi Centre Medicale. Acum rețeaua cuprinde 6 centre medicale, Spitalul Multidisciplinar, Spitalul de Cardiologie Intervențională, 3 Centre de Imagistică Medicală și Maternitatea Arcadia. Ne-am implicat împreună, în familie, în dezvoltarea unui sistem medical în sprijinul comunității. Am construit Arcadia pe baza experiențelor și nevoilor medicale personale, dar pe care le aveau și alți pacienți”, povesteşte Dan Fiterman, General Manager Arcadia.

Peste un milion de pacienţi

Din 2010 şi până în prezent, un milion de pacienţi au trecut pragul spitalelor şi clinicilor Arcadia. În 2019, Arcadia a înregistrat cea mai mare creștere, determinată de investițiile constante în echipa medicală și în tehnologie. În anul 2019, centrele de imagistică Arcadia au fost echipate cu două aparate IRM 3 Tesla și a fost deschis și Centrul de Recuperare Medicală ce include tehnologia revoluționară David.

În plus, anul trecut, Arcadia – Spitale și Centre Medicale a înregistrat o cifră de afaceri de 150.000.000 lei, în timp ce în 2020 rețeaua a avut o cifră de afaceri de 112.000.000 lei. Pentru acest an, cifra de afaceri estimată se ridică la 166.000.000 lei. 

Secretul succesului – investiţiile în aparatură medicală

Cum a fost posibil acest lucru, fără să luăm în calcul implicarea şi dedicarea profesională a celor doi soţi? „Credem că reţeta creşterii unui brand de la zero în domeniul sănătăţii private este strategia pe care antreprenorii aleg să o pună practică, în mod constant și pe termen lung. Pentru Arcadia, noi ne-am bazat mereu pe investiţia continuă în noi tehnologii și în echipe medicale de specialiști. Astfel, am asigurat mereu un flux de aparatură medicală de ultimă generație și de echipe medicale de renume care oferă pacienților noștri servicii medicale sigure și cu rezultate foarte bune.

Totuși, pentru Arcadia – Spitale și Centre Medicale, secretul succesului nu a stat doar într-un anumit tip de plan pe care l-am urmat independent de tot ceea ce se întâmpla în exterior.”, spune Dan Fiterman. Astfel, numai planul de investiții pentru anul acesta urmărește investiții ample care asigură nu doar randament la nivel de business, cât și rezultate și oportunități unice în România pentru pacienți.

Peste 11 milioane de euro investiţi doar în 2021

„În acest an, vom deschide porțile noului Spital de Recuperare Medicală Bârnova. Spitalul este dedicat pacienților cu afecțiuni ale aparatului locomotor, ale coloanei vertebrale, sistemului neuromuscular și cardiovascular care au nevoie de recuperare medicală pentru a-și redobândi mobilitatea și capacitatea de a se mișca independent”, precizează Fiterman.

Peste 10 milioane de euro au fost investiți în dotarea Spitalului cu echipamente de cea mai înaltă calitate, tehnologii inovatoare și robotică de ultimă generație pentru recuperare medicală.

În primele luni ale anului 2022, peste 500.000 de euro au fost deja investiți în dotarea departamentelor de Cardiologie și Oftalmologie cu aparatură de înaltă performanță. De asemenea, investițiile angajate în primul trimestru al anului se ridică la peste 700.000 de euro pentru specialitățile de Neurologie, Gastroenterologie, Radiologie intervențională, Neonatologie și Chirurgie estetică și Dermatologie.

În 2022, a fost lansat şi Centrul de Anevrism și Centrul de Chirurgie Arterială. În cadrul Centrului de Anevrism, prin tehnici de radiologie intervențională, anevrismele cerebrale nerupte se embolizează, prevenindu-se astfel hemoragiile și alte complicații. Centrul de Chirurgie Arterială este dedicat intervențiilor minim invazive de chirurgie vasculară, cu rezultate foarte bune și avantaje importante pentru pacienți.

Arcadia oferă servicii integrate (Policlinică, Spital, Imagistică) în peste 40 de specialități medicale, reprezentând o soluție completă și avansată, oferită cu empatie, dedicare și deschidere.