Secretul unei vieţi lungi: stilul de trai, genetica şi credinţa

Economica.net
08 11. 2011

Peste o treime din centenarii americani care au participat la un nou sondaj de opinie au afirmat că au ajuns la această vârstă înaintată datorită stilului de viaţă, 27% au spus că datorită genelor, iar 23% au evocat credinţa. Doar 9% dintre participanţii la sondaj şi-au explicat longevitatea printr-un simplu noroc, conform studiului realizat de compania UnitedHealthcare Medicare and Retirement, scrie Agerpres.

Mulţi dintre centenarii americani au recunoscut de asemenea că la un moment dat în cursul vieţii au făcut un efort conştient de a mânca sănătos, de a limita consumul de alcool şi de a evita fumatul. Totodată, jumătate dintre ei au luat hotărârea de a face exerciţii fizice în mod regulat şi de a combate stresul cu care confruntau.

Sondajul a mai arătat că, deşi centenarii americani au trecut prin două războaie mondiale şi au fost martori la inaugurarea explorării spaţiului şi la naşterea internetului, 44% dintre ei consideră că inovaţia cu cel mai mare impact asupra vieţii lor a fost… frigiderul electric, urmat de televizorul color.

Computerele personale şi internetul figurează mult mai jos pe lista descoperirilor despre care centenarii americani sunt de părere că le-au influenţat în mod semnificativ vieţile, dar, conform noului studiu, 13% dintre ei au acces la internet, 6% au trimis e-mail-uri şi au folosit motorul de căutare Google, 3% au folosit reţeaua de socializare Facebook şi alţi 3% au trimis sms-uri şi au folosit aplicaţii pe telefoane ‘inteligente’.

Participanţii la sondaj au mai fost întrebaţi ce ar alege dacă ar fi să retrăiască un deceniu din viaţă, iar părerile au fost împărţite: 18% au spus că ar opta pentru anii 50, în timp ce alţi 12% au preferat anii 20. Cel mai nepopular deceniu din ultimul secol l-au reprezentat în orice caz anii 80.

Totodată, cea mai potrivită opţiune pentru a rezolva actualele probleme financiare ale SUA, dintre toţi preşedinţii lor de până acum, vii sau răposaţi, au fost consideraţi Franklin Roosevelt şi Ronald Reagan, în funcţie de preferinţele politice ale celor intervievaţi.

În fine, aproape jumătate dintre participanţii la sondaj au afirmat că cel mai bun sfat pe care l-ar da celor din generaţia ‘baby boom’, ajunşi acum în jurul vârstei de 65 de ani, ar fi să petreacă mai mult timp cu familiile lor.

Dacă în 1994 unul din opt americani erau vârstnici, până în 2030 această proporţie ar urma să crească la unul din cinci, conform Biroului de recensământ al SUA, menţionează Reuters.