Sectorul agricol din România ar putea atinge nivelul record din 2019, de aproape 46 miliarde de lei – studiu KeysFin

12 10. 2021
agricultura_25540900_80626300_03214600_60432700_04479500

Pentru anul 2021, analiştii KeysFin estimează revenirea sectorului până în apropierea sau chiar peste nivelul record atins în 2019, de aproape 46 de miliarde de lei, în baza estimărilor Comisiei Europene din iulie, care prognozează o creştere de 43,5% a producţiei locale de cereale, ajungând la 27,2 milioane de tone, fiind astfel cel mai mare avans anual dintre statele membre, se arată în studiul menţionat de Agerpres.

„Cifra de afaceri a companiilor agricole din România a scăzut cu 3,6% în anul pandemiei, mai puţin decât estimările iniţiale, în baza creşterii preţurilor la cereale şi materii prime pe plan internaţional, a subvenţiilor alocate de autorităţi agricultorilor şi a celorlalte măsuri de sprijin din anul pandemiei. Deşi, pentru anul 2021, estimăm revenirea sectorului şi apropierea cifrei de afaceri de maximul istoric de 46 de miliarde de lei din 2019, punctăm nevoia prioritizării investiţiilor în infrastructură şi modernizarea acestui sector, astfel încât România să redevină exportator net de produse agricole, după ce în anul pandemiei a fost importator net, pentru prima dată, în ultimii 10 ani. Ca direcţie strategică, am putea urma exemplul Poloniei şi să investim în procesare, ajungând ca, pe termen lung, să avem un sold pozitiv al comerţului internaţional cu produse agro-alimentare, cu o valoare adăugată mai mare”, a declarat Diana Florescu, analist economic KeysFin, unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.

În ceea ce priveşte topul celor mai mari companii cu profil agricol, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a ocupat şi în 2020 poziţia fruntaşă, după o scădere anuală cu 10% a cifrei de afaceri. Pe locurile 2 şi 3 se situează Promat Comimpex SRL (850 milioane lei) şi Transavia SA (651 milioane lei). Cea mai mare creştere din top 10 a fost înregistrată de Avicarvil SRL, care după un avans anual de 24% al cifrei de afaceri, a urcat de pe locul 10 în 2019, pe locul 7.

Potrivit specialiştilor Keysfin, numărul de companii care şi-au raportat rezultatele financiare în 2020 a rămas foarte aproape de cel din anul anterior, respectiv 25.900 companii (în baza datelor din septembrie 2021).

Ca efect direct al pandemiei, în anul 2020, numărul angajaţilor din sectorul agricol a continuat să scadă, cu 5,5% faţă de anul 2019 şi cu 7% sub nivelul din 2016, fiind înregistraţi 121.500 de angajaţi. Prin urmare, şi rezultatul net s-a redus cu mai mult de o treime (34%) faţă de 2019 şi a fost cu 21,8% sub cel din 2016, la 2,4 miliarde de lei în 2020.

Dintre cele 25.900 de companii care şi-au raportat rezultatele financiare, aproximativ 14.900 au avut profit (55,9%), în timp ce 8.200 au înregistrat pierdere (31,7%), iar restul au înregistrat un rezultat nul în anul pandemiei.

Datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că producţia vegetală din Uniunea Europeană a scăzut semnificativ în 2020 faţă de anul anterior, la grâu (-19,4%), floarea soarelui (-14,9%), orz (-9,2%), porumb boabe (-8,6%), rapiţă (-7,5%), soia boabe (-6,9%) şi cartofi (-2,1%).

„România a avut cea mai mare scădere a valorii producţiei vegetale din Uniunea Europeană, de 18,5% şi a coborât pe locul 7 în UE, cu 5% din total, fiind devansată de Polonia, care a ajuns la 6% din total în 2020”, arată analiza citată.

Deşi România a ocupat în continuare primul loc la suprafaţa cultivată de porumb în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, în anul pandemiei, producţia realizată a fost de 10,2 milioane de tone, pierzând astfel poziţia de lider în favoarea Franţei. În ceea ce priveşte producţia de grâu la nivelul UE, România a mai pierdut un loc în clasament, ajungând pe locul 6, cu 5,1% din total şi o recoltă de 6,4 milioane de tone în anul 2020. Cu toate acestea, România a reuşit, însă, să rămână cel mai mare producător de floarea soarelui din UE, cu o recoltă de 2,2 milioane de tone în 2020.

În ceea ce priveşte, valoarea producţiei ramurii agricole din România, aceasta a scăzut cu 15,4% în anul 2020, comparativ cu anul precedent, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, producţia vegetală a scăzut cu 21,5%, iar producţia animală şi serviciile agricole s-au redus cu câte 1,2%, în 2020, faţă de anul anterior.

Studiul „Sectorul agricol din România” cuprinde toate companiile care şi-au raportat rezultatele anuale la Ministerul Finanţelor şi au ca domeniu principal de activitate unul dintre următoarele Coduri CAEN: Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor; Piscicultura şi Silvicultura.

Cu un portofoliu de peste 700 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România.