Sectorul auto din România a crescut cu 26% în 2013, până la 16,88 miliarde euro – Stroe

Cifra de afaceri din sectorul auto din România a ajuns, în 2013, la 16,88 miliarde de euro, în creştere cu 26% faţă de anul precedent, în timp ce Dacia a exportat 93% din totalul producţiei, iar Ford întreaga producţie de la Craiova, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România /ACAROM/ şi vice-preşedintele Dacia.
Economica.net - mie, 15 oct. 2014, 10:12
Sectorul auto din România a crescut cu 26% în 2013, până la 16,88 miliarde euro - Stroe

‘În România, industria de automobile şi-a continuat o creştere, chiar dacă a trebuit să traversăm, ca toată lumea, o perioadă de criză destul de delicată. Cu toate acestea, putem vorbi de o creştere dublă a producţiei auto autohtone, de la 241.000 de automobile, în 2007, la 410.959 unităţi, în 2013. Cu creşterea pe care am anticipat-o pentru 2014, înseamnă că suntem pe o pantă crescătoare. La aceste realizări, şi mă refer la automobilele pe roţi, se adaugă CCAD, adică sub-ansamblele şi componentele, care se expediază în alte zone ale lumii unde ele sunt utilizate la aceeaşi gamă de automobile. În 2013, la Dacia producţia a crescut cu 15,8% faţă de anul precedent. Piaţa auto din România a început să se relanseze. În primele opt luni din 2014, vânzările s-au apropiat de nivelul întregului an 2013, respectiv 53.816 unităţi (+29.39% faţă de perioada similară din 2013). Continui să spun că este inadmisibil ca, de 11 ani, doar unul dintre autovehicule înmatriculate în România să fie nou şi 10 second-hand. În cazul Dacia, 93% din producţie a fost exportată, în timp ce Ford şi-a exportat toată producţia. Cifra de afaceri din sectorul auto din România a ajuns, în 2013, la 16,88 miliarde de euro, cifric peste 11% faţă de PIB, în creştere cu 26% faţă de anul anterior. Din acest total, 5,26 miliarde de euro au ieşit din automobile pe roţi, şi aproape 11,6 miliarde de euro din componente din toate categoriile mari’, a spus Stroe.

Oficialul ACAROM a menţionat, totodată, că, la nivel mondial, producţia mondială de automobile va creşte, până în anul 2020, cu 20 de milioane de unităţi, până la un cuantum de 105 milioane, scrie Agerpres.

‘Producţia mondială de automobile va creşte până în 2020 cu vreo 20 de milioane de unităţi, faţă de 85 de milioane de unităţi realizate în 2013. Deci, asta este o dovadă că putem gândi, putem spera şi putem afirma că vorbim despre prognoze optimiste, dar măsurate. Principalele regiuni în care creşterea de producţie a automobilelor pe plan mondial va fi consistentă sunt cele ale pieţelor emergente, într-o zonă în care ne aflăm şi noi. Pe scurt, în anul 2014, estimăm o creştere globală a pieţei auto de 3,5% faţă de 2013. Rata anuală de creştere până în 2020 se cifrează la 3,6%. Prognoza pentru 2020 este de 105 milioane de automobile, comparativ cu cele 85 de milioane de unităţi din 2013, iar 58% din această creştere se va regăsi în zonele emergente. Practic, cele 20 de milioane de automobile care se vor fabrica în plus până în 2020 se vor găsi în principalele regiuni – cea mai mare parte în China, aproape 10 milioane de unităţi, în Asia de Sud, Europa (3,6 milioane), America (două milioane), America de Sud (1,5 milioane). Cea mai mare creştere va fi în segmentul automobilelor de tip A şi B, respectiv mici şi mijlocii. Consecinţa acestei evoluţii va conduce la o creştere, de la 406 miliarde de euro în 2010, la 664 de miliarde de euro, până în 2025, la piaţa globală de componente auto’, a explicat Stroe.

Summitul Investitorilor Străini – Foreign Investors Summit 2014 – continuă, miercuri, la Bucureşti, cu cea de-a doua zi de conferinţe şi dezbateri, având ca temă segmentul Transporturi şi Auto.

Reprezentanţi ai Guvernului, investitori şi specialişti din industriile locale cu potenţial major de investiţii participă, în perioada 14 – 16 octombrie, la Foreign Investors Summit, organizat la Bucureşti pentru a discuta şi stabili care sunt oportunităţile reale de investiţie în regiune şi strategiile viitorului, pentru a dezvolta segmentele vizate.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...