Sectorul bancar şi pieţele de capital vor domina fuziunile şi achiziţiile din sfera serviciilor financiare, în 2015

Economica.net
29 06. 2015
euro_bani_99040700_86861500_12143700

Nivelul de activitate din sectorul bancar şi de pe pieţele de capital depăşeşte creşterea din sectorul serviciilor financiare pe ansamblu – unde 46% dintre executivi se aşteaptă să realizeze achiziţii în următoarele 12 luni. Perspectiva asupra economiei globale reprezintă unul dintre motivele de creştere a interesului pentru fuziuni şi achiziţii; 80% din directorii executivi din bănci sunt optimişti, faţă de 70% cu şase luni în urmă’, informează EY.

De asemenea, arată barometrul, 78% dintre aceştia şi-au exprimat încrederea în câştigurile corporatiste.

„Marjele comprimate ale ratei dobânzii şi presiunea exercitată de reglementările asupra capitalului ar putea duce la noi consolidări în industrie şi la vânzări de active, în vreme ce nevoia de a ţine pasul cu ritmul inovării accelerează achiziţiile. După ce am fost martorii unei revigorări a activităţii de M&A (fuziuni şi achiziţii – n. r.) în 2014, ne aşteptăm ca această tendinţă să continue să se manifeste puternic pe piaţă şi în 2015”, a declarat Florin Vasilică, lider al departamentului de Asistenţă în tranzacţii la EY România.

Potrivit barometrului, 65% dintre executivii din bănci au declarat că îşi vor axa strategiile de M&A pe tranzacţii transfrontaliere în regiunea învecinată, faţă de 15% care se vor concentra pe tranzacţii interne şi 20% ce se vor axa pe tranzacţii globale. Marea Britanie, India, Germania, Rusia şi Africa de Sud reprezintă principalele destinaţii de investiţii pentru sectorul bancar în 2015.

În contextul în care băncile sunt nevoite să utilizeze noile tehnologii pentru a rămâne competitive, 59% din activitatea M&A va fi orientată către investiţii inovatoare, ceea ce ar putea duce la modificări ale întregului model de business, precum pătrunderea într-un alt sector industrial. Pe ansamblul sectorului de servicii financiare, 65% din activitatea M&A va ţinti diverse forme de investiţii inovatoare.

La rândul lor, arată EY, directorii executivi din asigurări tind către o abordare globală anul acesta, 61% dintre ei axându-şi strategia de M&A pe tranzacţii globale în acest an, faţă de 27% de la nivelul tuturor sectoarelor de servicii financiare.

„39% dintre asigurători intenţionează să efectueze achiziţii în următoarele 12 luni fie pe plan intern, fie în regiunea imediat învecinată, fie la nivel global. Mediul economic actual face ca achiziţiile să devină o opţiune atractivă. Aplicarea Solvency II va cere companiilor de asigurări să-şi îmbunătăţească structura de ansamblu a operaţiunilor şi a bilanţurilor. Între timp, firmele de reasigurări se confruntă cu presiuni de creştere a valorii pentru investitori, fapt care îi determină pe directorii executivi să-şi îndrepte atenţia către fuziuni şi achiziţii”, explică documentul citat.

Barometrul EY – Financial Services Confidence Barometer este un studiu bianual care sondează opiniile a peste 1.600 de directori executivi din companii mari din întreaga lume şi din diverse industrii. 154 dintre directorii executivi intervievaţi activează în sectoare precum cel bancar, pieţele de capital, asigurări şi managementul de bunuri şi active.