Sectorul bancar spaniol are nevoie de aproape 60 de miliarde de euro pentru recapitalizare
Rezultatele sunt conforme cu aşteptările analiştilor, scrie MarketWatch.
Necesarul de recapitalizare scade de la 59,3 miliarde de euro la 53,75 miliarde de euro dacă sunt luate în considerare fuziuni aflate în derulare şi alte efecte, se arată într-un comunicat comun al băncii centrale şi ministerului.
Din cele 14 bănci analizate, nu au nevoie de capital suplimentar 7 instituţii de credit, reprezentând peste 62% din portofoliul total de credite al băncilor verificate.
Grupul Bankia, naţionalizat de stat, are un deficit de capital de 24,7 miliarde de euro, arată testele de stres derulate de firma de consultanţă Oliver Wyman, în timp ce Banco Popular Espanol are nevoie de 3,22 miliarde de euro.
Printre cele 7 bănci care nu au nevoie de capital se află Banco Santander, cea mai mare instituţie de credit din ţară, Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA), poziţia a doua în sistemul bancar spaniol după active, şi Banco Sabadell.
Spania a contractat derularea unor teste de stres independente ca parte a condiţiilor convenite în iulie pentru un pachet de ajutor de până la 100 de miliarde de euro pentru sectorul bancar, de la statele din zona euro.