Sectorul comercial din Grecia a pierdut 175.000 de angajaţi din 2008, revenind la nivelul din 1997
Între cei afectaţi de acest declin se află nu doar salariaţii ci şi angajatorii şi cei care desfăşoară activităţi independente. Situaţia este rezultatul închiderii a 130.000 de companii, faţă de înfiinţarea a numai 45.000, în perioada 2009-2013.
Potrivit analiştilor, va fi nevoie de cel puţin 20 de ani pentru ca pierderile de locuri de muncă să fie recuperate, cu condiţia ca economia să înregistreze o creştere de 3,5% pe an, în anii următori.
În raport se arată că forţa de muncă din sectorul comercial a scăzut pentru al cincilea an şi s-a menţinut sub 700.000 de angajaţi pentru al doilea an consecutiv.
Cele mai recente date arată că numărul de angajaţi din acest sector este de 656.156 de persoane, în acest an fiind desfiinţate 23.194 de locuri de muncă.
Circa 30% dintre oamenii străzii din Atena sunt foşti comercianţi sau liber profesionişti, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru Firme Mici al Confederaţiei Elene a Profesioniştilor şi Comercianţilor.
„Vom avea nevoie de 20 de ani să recuperăm pierderile, întrucât primii doi ani de redresare nu vor veni cu creşterea angajărilor”, a comentat Apostolos Dedousopoulos, profesor la Universitatea Panteion.
Între timp, numărul orelor suplimentare lucrate a crescut cu 8,5% din 2008, iar numărul orelor suplimentare neplătite a urcat cu 76,4%. Totodată, ponderea locurilor de muncă part-time aproape s-a dublat, de la 4,5% în urmă cu cinci ani la 8,2%.