Sectorul de e-commerce va crește în 2021 cu cel putin 30%

Accelerat de pandemie, sectorul de e-commerce din România a fost estimat la 5,6 miliarde de euro în 2020, conform cifrelor oficiale GpeC și ARMO (Asociația Română a Magazinelor Online), cu 30% mai mult decât în 2019.
Lidia Neagu - vin, 26 mart. 2021, 15:47
Sectorul de e-commerce va crește în 2021 cu cel putin 30%

Potrivit estimărilor principalilor jucători, sectorul de e-commerce va crește și în acest an cu cel puțin 30%.

Astfel, pentru retailerul Noriel, creşterea pe zona de online a fost de peste 100%, în 2020 faţă de anul anterior, chiar dacă până atunci afacerile erau preponderent offline prin cele 83 de magazine deschise în ţară. Anul trecut, Noriel a lansat un supermarket online, a dezvoltat categoria de cărţi şi a introdus una cu tematică sportivă, dar şi o componentă de travel, cu produse conexe universului copiilor.

„2020 a fost un an de management de criză. Pandemia ne-a prins pregătiți, pentru că aveam o infrastructură scalabilă, aveam stocuri suficiente și procese logistice scalabile și parteneriate cu firme de curierat care s-au descurcat extrem de bine să realizeze livrările. Ne doream o experiență de omnichannel foarte bine pusă la punct. Clienții au rămas alături de brand și au început să cumpere din online. Jucăriile și jocurile au fost modalități esențiale de a petrece timp de calitate cu familia, a declarat Cristina PopaBoard Member & E-commerce Director Noriel, în cadrul unui webinar e-commerce organizat de Postis, primul start-up LogTech din România.

Conform Cristinei Popa, anul 2021 a început relativ bine pentru companie, pe online creșterile se păstrează destul de mari, însă offline-ul încă suferă.

„În prezent, se observă o îmbinare frumoasă între offline și online. Începe să crească partea de click & collect – clienții își aleg produsele online și le ridică din magazine. Dacă înainte de pandemie ponderea online era destul de mică, acum am ajuns la două cifre. Traficul pe mobil a fost peste 80% anul trecut și s-a menținut la cote ridicate. În ceea ce privește categoriile de produse, în 2020 am observat o creștere a vânzărilor de jocuri și a consumabilelor pentru bebeluși (pamperși, biberoane, lapte praf etc.)Anul acesta, ne-am întors la aceleași tendințe din 2019 și nu mai vedem aceleași accelerări ale acestor categorii”, mai spune Cristina Popa.

Investitițiile Noriel în perioada următoare sunt direcționate către implementarea unei soluții CRM și către diversificarea metodelor de livrare care să-i asigure companiei o scădere a ratei de retur.

Un alt business care a înregistrat creşteri în online este cel derulat de Nemira, cu o pondere de 60% din totalul vânzărilor editurii. Pentru editura Nemira, luna martie a anului trecut a adus o scădere a vânzărilor de 70% -80%, odată cu închiderea librăriilor. Înainte de pandemie, 50% din cifra de afaceri a companiei provenea din vânzările online.

„Am avut foarte multe scenarii pe care le-am activat. Am păstrat o legătură foarte strânsă cu comunitatea de cititori și acest lucru ne-a ajutat foarte mult, pentru că am reușit să recrutăm cititori noi în online. Am accesat toate proiectele care erau pe lista de nice to have și am investit timp și resurse în aceste idei, exploatând la maximum tot ce s-a putut, luând decizii foarte rapid”, precizează Cătălina Nicolau, Project Manager Nemira Publishing House, în cadrul unui webinar e-commerce organizat de Postis, primul start-up LogTech din România.

Târgurile de carte – un moment prielnic de întâlnire cu cititorii față în față – au fost amânate și mutate în online. Deși s-a pierdut din interacțiune, au putut astfel participa cititori atât din țară, cât și din străinătate.

De asemenea, pandemia a ajutat start-up-ul LogTech Postis să accelereze proiectele pe care le avea în plan. Ca atare, în 2020 şi 2021, Postis a încheiat mai multe parteneriate cu platforme de e-commerce, portofoliul extinzându-se, pe lângă companii mari, şi cu clienţi mai mici, antreprenoriali, care au fost ajutaţi să-şi înceapă activitatea de vânzare în online.

„Nevoia de trecere rapidă în online și de diferențiere a deschis apetitul pentru digitalizare și optimizare. Au venit către noi companii care doreau să-și creeze o amprentă în e-commerce – cum ar fi zona pharma, brico, fresh food sau zona de coșuri cadou – dar și antreprenori care aveau nevoie de know-how pentru a se conecta și a-și lansa business-ul. Au conștientizat necesitatea digitalizării, și-au dat seama că trebuie să se diferențieze în piață și au găsit acest lucru la Postis”, a spus Valerica Motoc, Business & Sales Development Postis.

Anul trecut, compania a dezvoltat un Widget, un instrument online pe care îl pune la dispoziția magazinelor online cu care lucrează, prin care acestea își pot diversifica metodele de livrare pe care le oferă clienților.

„Am observat la începutul acestui an o nevoie a clienților de a diversifica metodele de livrare, atât în ceea ce privește partenerii de livrare (curieri, transportatori etc.), cât și ca metode de livrare alternative – pick-up point, livrări express sau programate, lockere. Peste 80% dintre companiile cu care lucrăm iau în calcul extinderea metodelor de livrare pentru clienții lor. Cea mai mare pondere pentru astfel de soluții de livrare apare în randul segmentelor fresh food, coșuri cadou, cărți, bijuterii cosmetice”, adaugă Valerica Motoc.

În ceea ce priveşte estimările pentru sectorul e-commerce din România, datele GpeC şi ARMO arată o creştere de minimum 30% în acest an, faţă de datele din 2020.

La nivelul anului trecut, valoarea pieţei de comerţ electronic s-a situat la valoarea de 5,6 miliarde de euro, în creştere cu 30% raportat la anul 2019.

Citeşte şi:

Innobyte, companie românească de dezvoltare software pentru comerţ electronic, încheie anul cu afaceri de 1,75 milioane de euro

Startup-urile româneşti de comerţ electronic se pot înscrie în programul VTEX Accelerator, şi pot atrage investiţii de 10.000 de euro

Te-ar mai putea interesa și
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” rămân la BNR
Vine FMI? Economia României crește și în 2025, dar mult sub potențial, cred analiștii ING . „Pâinea și cuțitul” ...
Politica monetară și țintirea inflației, ambele atribute ale Băncii Naționale a României (BNR), vor rămâne și în 2025 în centrul atenției, consideră analiștii ING Bank, potrivit......
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 și ianuarie 2019
Guvernul american s-ar putea închide din nou. Prima dată s-a întâmplat tot în perioada Trump, între decembrie 2018 ...
Parlamentarii americani au avut la dispoziție mai puțin de două zile joi pentru a evita închiderea parțială a guvernului, ...
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Zelenski condiționează transportul gazelor rusești prin Ucraina. Acesta cere ca Rusia să fie plătită după război
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat joi la Bruxelles că acordul privind tranzitul gazului rusesc prin ...
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Ucraina a lovit o fabrică de produse chimice din Zona Rostov cu rachete ATACMS și Storm Shadow
Un uzină de produse chimice din regiunea rusă Rostov a fost avariată joi, în urma unui nou atac ucrainean cu rachete ...