Sectorul telecom a avut o contribuţie de 1,6% în PIB în 2020. Ce cotă de piaţă au avut Orange, Vodafone, Telekom şi Digi

02 06. 2021
telecom_5967859495869_55612000

În funcţie de veniturile obţinute în 2020, Orange avea o cotă de piaţă de 25,2%, Vodafone 24,4%, Grupul Telekom 24%, ceilalţi furnizori însumând 26,4%.

Clasamentul operatorilor a rămas neschimbat faţă de anul anterior, în schimb cotele de piaţă sunt diferite. În 2019, Orange a avut o cotă de piaţă de 26,5%, Vodafone – 24%, Telekom – 23,9%.

În funcţie de traficul total de voce (exclusiv roaming), liderul pieţei a fost anul trecut tot Orange – 40,8%, urmat de Vodafone – 27,4%, Digi – 16%. În funcţie de numărul de SMS-uri, clasamentul este condus de Orange, Vodafone şi pe locul trei – Telekom.

Cotele de piaţă ale principalilor furnizori de internet fix, calculate pe baza numărului de conexiuni, au fost de 58,9% pentru grupul Digi, de 18,6% pentru Vodafone, de 12,5% pentru Telekom, iar restul pieţei însumează 10%. De asemenea, în mediul urban, Digi este lider de piaţă (62,1%), urmează apoi grupul Telekom (15,5%) şi Vodafone (13,9%). În mediul rural, conduce tot grupul Digi,cu o bucată de 52,8%, urmat de grupul Telekom (24,6%) şi la mare distanţă Vodafone – 9,8%.

La internetul mobil, clasamentul se schimbă. Orange conduce detaşat, cu 42,2%, apoi pe locul doi găsim Vodafone (26,8%) şi abia locul al treilea grupul Digi, cu o cotă de 19,5%.

Totodată, potrivit raportului ANCOM, la finele anului 2020, în România 66% din numărul conexiunilor mobile la internet erau 4G şi 5G, 20% – 3G şi 13% foloseau tehnologia 2G.

Indiferent de dispozitivul conectat, românii au folosit cel mai des internetul pentru serviciile de mesagerie instant (85%) – un record al ultimilor trei ani, pentru reţele sociale (76%), servicii de video streaming (68%), email (64%), navigare şi accesare pagini web (64%), navigare hărţi 58% şi internet banking 44%.

Sinteza pieţei de telecomunicaţii în 2020

Principalele evoluții anuale ale pieţei de comunicații electronice din anul 2020, perioadă caracterizată de dezvoltări excepționale în contextul crizei sanitare, influenţată pe anumite segmente şi de accelerarea digitalizării economiei și societății (de exemplu, prin telemuncă) sunt:
• Scăderea numărului de abonaţi de telefonie fixă s-a accentuat (-10%), însă traficul de voce efectuat din rețelele fixe a scăzut cu doar 1%, influenţat de creşterea cu 14% a celui către reţele mobile
• În telefonia mobilă, numărul cartelelor SIM preplătite active a înregistrat o scădere cu 6%, compensată parţial de creşterea cu 4% a numărului de cartele SIM cu abonament, astfel că numărul total de cartele SIM active a scăzut cu 0,3%
Traficul total de voce efectuat din rețelele mobile a crescut cu 8%, însă traficul internaţional a scăzut cu 12%; traficul SMS a scăzut cu 33%
• Lunar, în medie, un locuitor a efectuat din reţelele mobile 100 apeluri cu o durată cumulată de 5 ore şi 8 minute şi a transmis 30 mesaje SMS
Numărul de conexiuni de internet fix a avut un ritm de creștere foarte bun (+8%) în special pe seama mediului rural, unde rata de creștere (+16%) a fost de patru ori mai mare decât în mediul urban (+4%)
Tehnologia FTTH (fibra optică până în casa/biroul clienţilor) a înregistrat o creştere mai mare (+573 mii) decât cea a numărului total de conexiuni de internet fix (+408 mii), ceea ce denotă adoptarea/oferirea unor tehnologii superioare
• 80% dintre conexiunile de internet fix au abonamente cu viteze de download de foarte mare viteză (cel puţin 100 Mbps), în special datorită faptului că FTTH reprezintă mai mult de jumătate dintre conexiunile de internet fix (53%)
• Traficul realizat prin conexiunile de internet fix a crescut excepţional (+51%), astfel că traficul mediu lunar per locuitor a ajuns la 44 GB, adică aproape 1,5 GB/zi
Numărul de cartele SIM utlizate pentru internetul mobil a crescut cu 3%, însă traficul de internet mobil a crescut cu 30%, iar media lunară per locuitor a ajuns la 4,9 GB, adică peste 160 MB/zi
• În contextul limitării călătoriilor în străinătate, singurul segment al traficului de roaming internațional care nu a înregistrat scăderi a fost cel de internet şi date (creștere totuși nesemnificativă, doar +1%), în timp ce traficul de voce a scăzut cu 19% iar mesajele SMS cu 42%
Numărul de abonaţi la serviciile de retransmisie TV a ajuns la aproape 7,8 milioane, în creştere cu 2%
Veniturile totale au crescut cu 1%, ajungând la o valoare nominală de 16,7 miliarde lei (peste 3,4 miliarde euro), cu o pondere în PIB de 1,6%