Sediile Generali și ale companiei de stat Ferrovie dello Stato (FS) au fost percheziționate de poliția italiană într-o afacere de corupție
Surse apropiate anchetei au declarat că percheziţia face parte din investigaţia procurorilor din Roma care verifică dacă Generali a obţinut contracte în schimbul unor poliţe generoase de asigurare acordate unor directori importanţi ai FS.
Documentul consultat de Reuters reprezintă solicitarea procurorilor de a primi informaţii legate de investigaţia lor.
Documentele colectate de procurori includ un audit al companiei PwC în care se arată că, din primele de asigurare de peste 550 de milioane de euro plătite de FS în perioada 2011 – 2019, Generali a câştigat peste 89%.
Reprezentanţii PwC, FS şi Generali nu au comentat informaţia.
Sunt persoane investigate, au confirmat sursele, care nu au precizat de câte persoane e vorba sau ce acuzaţii sunt împotriva lor.
Generali, al cărui cel mai mare acţionar este grupul financiar milanez Mediobanca, este deţinut în proporţie de 28,5% de un grup de investitori italieni, inclusiv miliardarul Leonardo Del Vecchio, care este şi principalul acţionar al Mediobanca.
Generali, prezent şi în România, este unul dintre cei mai mari furnizori globali de asigurări şi management al activelor. Înfiinţat în 1831, este prezent în 50 de ţări, cu un venit total din prime de peste 69,7 miliarde de euro în 2019. Cu aproape 72.000 de angajaţi care deservesc 61 de milioane de clienţi, grupul deţine o poziţie de top în Europa şi o prezenţă în creştere în Asia şi America Latină.