Şedinţă CGMB: Municipalitatea ar putea cere Guvernului două drumuri forestiere pentru a asigura accesul în Greenfield
*CGMB va dezbate un proiect propus de grupul USR şi prin care se cere Guvernului să transmită definitiv, cu titlul gratuit, două drumuri forestiere din Pădurea Băneasa în administrarea Municipalităţii. Cele două drumuri ar urma să fie întreţinute şi reabilitate, în vederea deschiderii circulaţiei şi asigurării unui acces temporar, pentru o perioadă de cinci ani, la imobilele cuprinse între Aleea Teişani şi Drumul Pădurea Pustnicu.
„Destinaţia este de drum de interes local, astfel cum s-a stabilit şi prin HCGMB nr. 608/19.12.2017, destinaţie alocată prin prezenta pentru o perioadă temporară, în vederea deschiderii circulaţiei pe drumurile forestiere şi asigurării unui acces temporar, la imobilele cuprinse între Aleea Teişani şi Drumul Pădurea Pustnicu, pentru o perioadă de cinci ani, urmând ca ulterior, după realizarea celorlalte căi de acces pentru zona în cauză, acestea să revină la destinaţia silvică iniţială, orice altă destinaţie în afară de cea de drum local sau destinaţie silvică fiind interzisă conform art. 5 alin. 2 din legea nr. 192/2010”, prevede proiectul.
* O altă propunere de pe ordinea de zi vizează iniţierea unei colaborări între Municipiul Bucureşti, Ministerul Dezvoltării şi ADI Zona Metropolitană Bucureşti, în vederea elaborării Planului Urbanistic Zonal Regenerarea la nivel metropolitan a coridorului râului Dâmboviţa. Este vizată reamenajarea coridorului râului, astfel încât acesta să fie transformat într-un „element unificator” al zonelor traversate, generator de activităţi de interes public, prin reorganizarea circulaţiilor, extinderea spaţiilor plantate, revitalizarea spaţiilor publice şi a zonelor construite adiacente.
* CGMB va solicita Guvernului transmiterea în proprietate publică a Municipiului Bucureşti a Muzeului Naţional Tehnic Prof. Ing. Dimitrie Leonida. Muzeul din Parcul Carol I ar urma să fie revitalizat şi declarat ca bun de interes public local. Conform referatului de aprobare, muzeul deţine un patrimoniu de circa 40.000 de piese, iar din fondul bibliotecii fac parte peste 30.000 de volume de carte tehnică, ştiinţifică, beletristică, publicaţii.
* Consiliul General al Capitalei va dezbate marţi un proiect prin care vor fi actualizate tarifele practicate de către Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Totodată, se stabilesc tarife şi pentru activităţi precum folosirea temporară a sălilor, a restaurantelor, filmări de spoturi publicitare, servicii de cazare sau utilizarea spaţiilor exterioare pentru evenimente sau festivaluri. Se propun de asemenea tarife pentru filmări în incinta Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti. Cuantumul acestora variază în funcţie de locul unde se desfăşoară filmarea şi destinaţia acesteia (filme, seriale, ceremonii de absolvire, lansări de produse, videoclipuri) între 3.000 şi 6.200 lei/zi/locaţie. Tariful pentru desfăşurarea unor evenimente culturale sau de divertisment (spectacole în aer liber, concerte, festivaluri, manifestări promoţionale, târguri de locuri de muncă, evenimente sportive şi altele asemenea) poate varia de la 2.550 lei/zi, pentru suprafeţe de până la 1.000 mp, până la 10.000 lei/zi, pentru suprafeţe mai mari de 5.000 mp. Tariful pentru organizarea jocurilor de artificii în spaţiul exterior al Centrului va fi de 500 lei/minut.
* CGMB va dezbate şi un proiect care vizează declanşarea procedurilor de expropriere în vederea extinderii Parcului Tudor Arghezi. Este vorba despre aproximativ 4 hectare de teren şi vor fi expropriate un număr de 13 amplasamente. Suma totală estimată pentru despăgubiri este de 19,2 milioane lei.
* Consiliul Local al Sectorului 2 solicită Consiliului General aprobarea declanşării procedurilor de expropriere pentru înfiinţarea unor grădini publice urbane pe străzile Periş, Cumpenei şi Tuşnad.
Despăgubirile au fost estimate la următoarele sume:
– amenajarea grădinii publice urbane pe str. Cumpenei nr. 6, pe o suprafaţă de 1.079 mp – 1,9 milioane lei;
– amenajarea grădinii publice urbane pe str. Periş nr. 6A, pe o suprafaţă de 796 mp – 1,4 milioane lei;
– amenajarea grădinii publice urbane pe str. Tuşnad nr. 43, pe o suprafaţă de 985 mp – 1,5 milioane lei.