Şedinţa CMGB pentru contractul de închiriere al imobilului unde îşi desfăşoară activitatea Primăria Capitalei

Prelungirea contractului de închiriere a imobilului unde îşi desfăşoară activitatea Primăria Capitalei se va afla în atenţia consilierilor municipali la şedinţa CGMB de marţi.
Economica.net - lun, 13 oct. 2014, 09:41
Şedinţa CMGB pentru contractul de închiriere al imobilului unde îşi desfăşoară activitatea Primăria Capitalei

‘Se confirmă opţiunea de prelungire din 3 decembrie 2013 a duratei contractului de închiriere nr. 8112/2009 pentru imobilul situat în Splaiul Independenţei’, arată unul dintre proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei. Potrivit sursei citate, opţiunea de prelungire a duratei contractului de închiriere este valabilă până pe 15 martie 2015.

Un alt proiect de hotărâre vizează plata utilităţilor şi a altor cheltuieli de întreţinere pentru imobilul din Splaiul Independenţei.

În altă ordine de idei, consilierii municipali ar putea cere transmiterea unei solicitări către Guvern pentru emiterea unui act normativ privind transferul acţiunilor Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN) din proprietatea statului în cea a Capitalei, un proiect de hotărâre pe acest subiect regăsindu-se pe ordinea de zi a şedinţei.

Potrivit sursei citate, solicitarea s-ar face în aplicarea prevederilor Memorandumului aprobat în şedinţa Guvernului din 27 martie 2013 cu tema ‘Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin sistem de alimentare centralizată cu energie termică integrat (SACET) în Bucureşti şi Constanţa’.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat lunea trecută că realizarea fuziunii dintre ELCEN şi RADET Bucureşti va duce la anularea datoriei principale şi a penalităţilor acumulate în perioada 2005-2014 în valoare totală de 790 milioane de euro.

Potrivit acestuia, datoria ‘aberantă’ a fost cauzată de reglementări ‘incoerente’ şi de un management ‘defectuos’ al ELCEN.

Te-ar mai putea interesa și
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită pentru tarifele vamale
Euforia domină piețele, dar se așteaptă un nou val de perturbări ale comerțului global la expirarea termenului limită ...
Indicele “Teamă și Lăcomie” (Fear & Greed) a atins valoarea de 78, ajungând în zona de ”Lăcomie extremă” („Extreme Greed”) pentru prima dată în 2025. ...
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus lansează pe piața din România două noi modele de smartphone
OnePlus a lansat marți două noi modele care vin în completarea serie OnePlus Nord: OnePlus Nord 5 și OnePlus Nord CE5 ...
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi lansează programul de schimb pentru telefoane vechi în România
Xiaomi România anunță lansarea oficială a programului de trade-in, dedicat clienților care își doresc să recicleze ...
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Previziune rea de la Isărescu despre prețuri: Inflația va crește considerabil în umătoarele luni
Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, se așteaptă la o creștere puternică a inflației în următoarele luni, peste prognozele ...